Deschiderea oficială a Centrului de Resurse și Asistență în Învățare și Formare (CRAIF)

0
455

Conducerea Universităţii din Craiova vă invită miercuri, 27 februarie 2019, la ora 14.30 la deschiderea oficială a Centrului de Resurse și Asistență în Învățare și Formare (CRAIF), la sediul Bibliotecii Universităţii din Craiova – Lapuş (str. Tehnicii, lângă Căminul 10). Cu această ocazie va avea loc o prezentarea unui prim proiect al Departamentului de informatizare şi se va organiza şi o întâlnire cu liderii studenţilor.

Premierea câştigătorilor concursului de creare a unui logo pentru CRAIF este, cu siguranţă, unul dintre cele mai aşteptate momente din agendă. În concurs au intrat 30 de logo-uri create de studenţii craioveni, dintre care 3 au fost declarate câştigătoare în urma votului publicului.

Principalul scop al înființării și organizării CRAIF este îmbunătățirea performanțelor universitare ale  studenților  din  anul  I,  studii  universitare  de  licență  (buget+taxă),  aflați  în  situații  de  risc, prin  facilitarea  accesului  la  informație,  precum  și  la  resursele  și  instrumentele  selectate  în  funcție  de propriile nevoi și propriul ritm de învățare, dezvoltare și formare, necesar implicării lor, individuale sau colective,  în  activitățile  pe  care  intenționează  să  le  desfășoare,  și,  pe  termen  lung,  în  dezvoltarea  carierei și potențarea rolului lor în societate.

În  organizarea  și  implementarea  activităților  propuse,  proiectul  CRAIF  va  implica  personal  specializat  din  cadrul  UCV:  cadre  didactice  de  specialitate  care  vor  susține  activități  remediale,  consilieri  CCOC, care  vor  organiza  și  susține  activități  de  coaching  și  consiliere  profesională  și  orientare  în  carieră,  personal specializat al Departamentului de Comunicare, Jurnalism și Științe ale Educației și al DPPD. Un aport semnificativ, privind  implicarea  în  activitățile  de  selecție, de  organizare și  de coordonare a  studenților  din  grupul  țintă  îl  va  avea  Convenția  Organizațiilor  Studențești  (COS),  prin  reprezentanții acesteia cu rezultate remarcabile, proveniți de la toate cele 12 facultăți componente ale Universității din Craiova.