Prezenţă redusă la alegerile pentru Colegiul Medicilor

0
357

Medicii doljeni nu s-au arătat deloc interesaţi de alegerile care au avut loc în aceste zile la Colegiului Medicilor. Deşi prezenţa la urne era foarte importantă, fiind vorba de funcţiile de conducere din cadrul instituţiei, până ieri, la ora 17, sosiseră la vot doar 147 de doctori din cei peste 1.700 care se găseau pe listele electorale.

Primul tur al alegerilor pentru structurile de conducere din cadrul Colegiului Medicilor Dolj s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, luni şi marţi, tocmai în ideea de a le oferi medicilor posibilitatea să participe la scrutin. Cu toate acestea, prezenţa la urne a fost modestă, mult sub aşteptări. În aceste condiţii, membrii comisiei electorale erau convinşi încă de ieri de la prânz că va fi nevoie de un al doilea tur al alegerilor pentru a stabili care sunt câştigătorii. „Numărul celor care s-au prezentat la urne şi ieri, dar şi astăzi este extrem de mic, sub aşteptările pe care le aveam. Toată lumea probabil că a mizat pe turul II, care va avea loc în zilele de 8 şi 9 decembrie a.c. Atunci credem că numărul de alegători va fi mult mai mare. Oricum rezultatele vor fi decisive pentru că indiferent de numărul de votanţi se vor stabili învingătorii”, a declarat Ileana Măgală, secretar al Comisiei Electorale de la Colegiul Medicilor Dolj.

Discuţii pe marginea listei de alegători

Singurele neînţelegeri care au apărut pe parcursul procesului electoral au fost legate de absenţa de pe listele de alegători a mai multor doctori care s-au prezentat la sediul Colegiului Medicilor pentru a vota. Aceştia au avut surpriza de a nu se regăsi pe aceste liste deşi îşi plătiseră cotizaţia de membru.

„A fost vorba de medicii funcţionari de la Casa de Asigurări de Sănătate Dolj  şi Direcţia de Sănătate Publică Dolj care nu şi-au reînnoit dreptul de liberă practică. Iniţial, nu erau pe listele de alegători. Apoi s-a luat decizia la nivel naţional că pot vota şi aceştia. Am sunat la Bucureşti pentru confirmare şi, în cele din urmă, medicii funcţionari şi-au exprimat opţiunea electorală, dar pe liste suplimentare”, a mai spus Ileana Măgală.

Alegeri pentru trei structuri din cadrul Colegiului Medicilor Dolj

În secţia de votare, fiecare alegător a primit trei buletine de vot: unul pentru Comisia de Cenzori, unul pentru Consiliul Judeţean al Colegiului Medicilor şi unul pentru Adunarea Generală. Pentru mandatul 2012-2016 s-au înscris în cursa pentru Comisia de Cenzori patru candidaţi pentru cele trei locuri disponibile, la Consiliul Judeţean sunt 55 de candidaţi pentru 19 locuri, iar pentru Adunarea Generală există 42 de candidaţi pentru cele opt locuri.

Conform legii, alegerile pentru cele trei structuri din cadrul Colegiului Medicilor Dolj se fac prin vot direct, secret şi liber exprimat de către membrii Colegiului Judeţean. În schimb, preşedintele Colegiului Medicilor Dolj, vicepreşedinţii şi secretarul vor aleşi de noii membri ai Consiliul Judeţean al Colegiului Medicilor după acesta se va întruni, cel mai probabil în luna decembrie a.c.