Doljul ocupă primul loc la nivel de ţară. Din păcate, într-un clasament care nu-i face deloc cinste. Recordul se referă la numărul de dosare de acordare a ajutorului social, înregistrat de Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Dolj, până la 31 octombrie a.c.. De la începutul anului, 16.000 de dosare au ajuns pe masa agenţiei, cuprinzând solicitarea unei forme de ajutor social din partea persoanelor cu venituri reduse. Suma plătită beneficiarilor plasează judeţul pe primul loc la nivel naţional, ea ridicându-se la 40 de milioane de euro.
În cei 40 de milioane de euro plătiţi sub formă de prestaţii sociale către doljeni, intră: sprijinul acordat familiilor cu venituri reduse, ajutorul de încălzire şi alocaţia pentru susţinerea familiei sau pentru persoanele cu handicap, prestaţiile cu caracter universal, ca de exemplu alocaţiile pentru copii. În ceea ce priveşte numărul de dosare pentru ajutor social acordat persoanelor sau familiilor cu venituri reduse, 11.000 au fost plătite în medie, anul acesta. La sprijinul material se adaugă şi plata asigurărilor de sănătate din bugetul de stat pentru toţi beneficiarii de venit minim garantat. „De la începutul anului, Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale a acordat ajutor social către 238.000 de beneficiari, la nivelul judeţului Dolj, reprezentând 31% din populaţia judeţului, fără a lua în calcul prestaţiile cu caracter universal. Pentru toţi aceştia s-a plătit o sumă de 199.001.708 lei. După analizele făcute la nivel naţional pe primele şase luni ale anului, Doljul se plasează pe primul loc ca număr de beneficiari privind venitul minim garantat sau familii care primesc alocaţia de susţinere a familiei”, a declarat Daniela Dobrin, Directorul Agenţiei pentru Prestaţii Sociale Dolj. Aceasta a precizat faptul că numărul dosarelor a scăzut la 16.000, de la 18.600, înregistrate în luna decembrie a anului trecut. Diminuarea se datorează înăspririi condiţiilor de acordare a ajutorului pentru ca persoane care nu îndeplinesc condiţiile să nu mai intre în rândul asistaţilor social.
Absenţele copiilor la şcoală pot lăsa familia fără ajutorul social
De la 1 ianuarie 2011, familiilor cu venituri mici, dar cu copii care urmează obligatoriu cursurile unei forme de învăţământ li se acordă o alocaţie de susţinere, ca o măsură împotriva abandonului şcolar. Cuantumul sprijinului diferă în funcţie de venitul şi componenţa familiei, între 20 lei şi 120 pentru familii cu mai mulţi copii, şi între 40 şi 140 de lei pentru familii monoparentale. Absenţele pe care le primesc la şcoală copiii proveniţi din familii beneficiare ale acestui ajutor pot lăsa întreaga familie fără sprijinul material dacă lipsesc de la cursuri. Pe fiecare semestru, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean prezintă Agenţiei pentru Prestaţii Sociale, situaţia şcolară a copiilor. Dacă au absenţe nemotivate, elevii sunt sancţionaţi prin diminuarea sau suspendarea alocaţiei. „La 1 noiembrie 2011, aveam în plată 12.800 de dosare de alocaţie, faţă de septembrie în care aveam 14.261. Asta pentru că, în urma primei situaţii şcolare transmise de ISJ Dolj s-a înregistrat un număr de 1.281 de beneficiari pentru care cuantumul alocaţiilor a fost diminuat cu 20% pentru maxim zece absenţe pe semestru şi cu 50% pentru 20 de absenţe nemotivate. Alţi 1.384 beneficiari s-au ales cu suspendarea plăţii alocaţiei timp de trei luni pentru depăşirea a 20 de absenţe nemotivate pe semestru”, a mai spus Daniela Dobrin.