Cei din mica localitate doljeană, Secu, cu numai circa 1.200 locuitori, au traversat în urmă cu câteva luni, cum de acum se ştie, un moment de reală cumpănă: în satul aparţinător, Comănicea, porcii unui gospodar au fost diagnosticaţi, prin analize de laborator ale Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală – ca virusaţi de pesta porcină africană. Vestea a căzut ca o năpastă pe capul oamenilor din Comănicea, care de când se ştiu nu se pomeniseră cu asemenea nenorocire peste ei. Reamintim, un singur focar a fost identificat la nivelul localităţii. Ce a urmat se cunoaşte: toţi porcii oamenilor din Comănicea au fost sacrificaţi sub supravegherea inspectorilor sanitar-veterinari de la DSVSA Dolj, localitatea intrând în carantină. Despăgubirile s-au ridicat, potrivit datelor Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), la 74.000 lei. Cum evenimentul s-a produs cu puţină vreme înaintea sărbătorilor de iarnă, la nivelul colectivităţii s-a indus o stare de reală nervozitate, cu tact temperată. Recent, probele recoltate la „porcii santinelă” s-au dovedit negative, restricţiile de orice natură fiind ridicate. Însuşi directorul DGSVSA Dolj, dr. Andrei Butaru, ne-a confirmat, ieri, că „suntem într-o perioadă de linişte epidemiologică”, ceea ce înseamnă că oamenii locului pot creşte în continuare nelipsitul animal domestic din „bătătură”. Comentariile pe această temă continuă. Potrivit unei „informări de presă” apărută pe siteul ANSVSA la 18 ianuarie a.c., pentru prima dată de la apariţia virusului „ppa” în ţară, 31 iulie 2018, se semnalează o scădere a numărului de focare şi implicit a numărului de localităţi afectate. La stingerea focarului de la Dolj nu se face trimitere. Pe ansamblul ţării au fost eliminaţi 364.539 porci „afectaţi de boală” şi există… 743 cazuri la mistreţi. Au fost făcute despăgubiri la 8.535 proprietari, valoarea plăţilor ridicându-se la 251.120.910 lei. Amploarea răspândiri virusului a cuprins 297 localităţi din 16 judeţe cu 1.127 focare. Cum spuneam, virusul „ppa” a fost identificat şi la porcii mistreţi. După unele păreri aceştia au constituit şi vectorul răspândirii lui. Este adevărat că s-au semnalat cazuri şi în alte ţări din spaţiul UE. Stăruie destulă ambiguitate în legătură cu focarul de la Comănicea. Oamenii locului se îndoiesc şi acum de veridicitatea analizelor de laborator. Argumentele peremptorii lipsesc. Acesta ar fi un aspect al discuţiei, întoarsă pe toate feţele. Comănicea fiind un sat izolat de-a dreptul pe raza comunei Secu. Problema care stăruie este alta: cum pot fi evitate pe viitor astfel de evenimente, cu impactul lor nemijlocit implicit asupra securităţii alimentare. Ca şi gripa aviară de acum mai mulţi ani, şi pesta porcină a generat o nelinişte pasageră pe raza judeţului. Şi atât. Suntem vulnerabili în continuare la pesta porcină africană? Şi dacă răspunsul este afirmativ, ce măsuri de prevenţie există. Tăcere totală. Dacă am avut sau nu am avut un focar autentic de „ppa” la Comănicea rămâne o dilemă, pentru oamenii locului.