Astăzi, Craiova și-a comemorat eroii, cei care au murit sau au fost răniți în decembrie 1989, când a avut loc Revoluția ce a dus la căderea regimului comunist. A fost o manifestare altfel decât în anii trecuți, asistența fiind mai puțin numeroasă, vorbim de publicul prezent. Ceremonia a fost protocolară, așa cum se obișnuiește, fiind prezenți reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, parlamentari doljeni , etc. Cu toții au transmis același mesaj: să nu fie uitat sacrificiul de atunci.
Înaintea începerii ceremoniei militar-religioase, reprezentanții revoluționarilor au refăcut traseul parcurs în 22 decembrie 1989, plecarea fiind de la Fabrica de Avioane. Manifestarea a debutat cu prezentarea onorului de către Garda de Onoare a Garnizoanei Craiova, apoi s- intonat Imnul Național al României, urmat de oficierea slujbei religioase. Alocuțiunile au fost deschise de reprezentantul revoluționarilor, Constantin Păiuș: “În urmă cu 29 de ani, la Craiova au murit 30 de oameni și au fost răniți 57. S-a plătit scump lupta pentru libertate, iar noi trebuie să ducem mai departe visurile celor căzuți atunci. Ne dorim să realizăm un muzeu al Revoluției, am luat legătura și cu domnul președinte al Consiliului Județean Dolj, unde sunt convins că vom găsi sprijin”.
Prefectul județului Dolj, Dan Narcis Purcărescu, a menționat: “Din păcate, și la Craiova s-a plătit scump libertatea. Adresez întreaga compasiune familiilor celor care au murit sau au fost răniți în acele zile. S-au jertfit pentru ca noi să trăim într-o țară liberă și democrată. Nu trebuie să-i uităm și e de datoria noastră să le ducem mai departe speranțele”. La rândul său, Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj , a precizat: “Este un prilej de a ne oferi recunoștința pentru cei care, în decembrie 1989, au deschis drumul către țara pe care au visat-o. Este necesar să continuăm idealurile și să rămânem , așa cum suntem acum, o țară liberă și democrată. Suntem datori să le garantăm că vor dăinui în memoria noastră și că vom construi o Românie așa cum și-au dorit-o”.
Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a rememorat acele evenimente și a transmis un mesaj cu prilejul ceremoniei: “Nu trebuie să uităm acele zile. S-a plecat de la Fabrica de Avioane, iar pe drum tot mai mulți oameni au ieșit pe străzi. Craiova s-a trezit și a arătat că vrea să fie liberă. Cei de atunci au luptat și au câștigat, dar prețul a fost mare, iar urmele se văd și acum. Să le cinstim memoria și să le îndeplinim visurile!”.
La troița ridicată în cinstea eroilor din 1989 au fost depuse coroane de flori din partea autorităților publice locale și județene, partidelor politice, asociațiilor de revoluționari.
Și după 29 de ani, Craiova și-a omagiat eroii.