La 29 de ani, după… Ion Iliescu, inculpat!

Ştiam destul lucruri, unele trăite efectiv, altele din mărturiile principalilor actori ai evenimentelor din 22 decembrie 1989, şi zilele învolburate care au urmat, dar la un asemenea deznodământ descumpănitor, nu ne-am fi aşteptat. El sună rece, dacă nu terifiant: prin ordonanţa din 18 decembrie 2018, procurorii din cadrul secţiei militare a Parchetului General de pe lângă ÎCCJ, în dosarul intitulat generic „Revoluţia română din 1989”, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Ion Iliescu (membru şi preşedinte al CFSN), Gelu Voican Voiculescu (membru CFSN şi fost vice-prim-ministru al guvernului României), Iosif Rus (fost comandant al aviaţiei militare) şi Emil – Cico – Dumitrescu (fost membru CFSN), sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii. Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale a fost anunţată inculpaţilor. Aşadar, la 29 de ani, după părăsirea sediului CC al PCR, din Capitală, de cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu şi prăbuşirea întregului stabiliment comunist, arestarea, judecarea şi condamnarea membrilor CPEx, cei care au preluat puterea se văd într-o situaţie similară, chiar dacă analogia trebuie practicată cu anumită prudenţă. Evident că nu putem contrazice ceea ce inserează probatoriul administrat de procurorii militari, din cadrul Parchetului General de pe lângă ÎCCJ. Deşi la o lectură el sună destul de straniu. Nicio revoluţie din lume nu se construieşte pe rigoare juridică şi nu respectă proceduri geometrice. Lumea a ieşit în stradă, nu doar la Timişoara, dar şi la Bucureşti, Craiova şi alte mari oraşe. Procesul soţilor Ceauşescu a fost, într-adevăr, o ruşine, o barbarie, o gafă juridică fără seamăn, un spectacol penibil, dar asta nu au văzut atunci decât cei din străinătate, fatalmente exteriori circumstanţelor. Michel Castex, şeful echipei de jurnalişti ai AFP, şef adjunct al secţiei de informaţii generale al agenţiei, deplasat la Bucureşti din prima zi a revoluţiei, împreună cu Michel Albin, sunt autorii cărţii „Un mesonge gros comme le siecle”, apărută chiar în 1990. Ei sunt primii care au sugerat „bombardamentul” cu ceea ce numit astăzi „fake news”, prin cele publicate de „Ekspres Politika”, Vecernje Novosti, din Iugoslavia, agenţia ungară MTI şi agenţia sârbă Tanjug, care au vorbit de genocid, terorişti arabi, zeci de mii de morţi ş.a.m.d. Cât despre noi, am descoperit felurite licenţe procedurale, mult mai târziu, când timpul scurs ne-a pus, de asemenea, în condiţiile exteriorităţii. Să ne înţelegem: nicio faptă nu poate fi cântărită corect fără a fi amplasată în contextul care a produs-o. Prin inculparea lui Ion Iliescu, simbolul evenimetelor din decembrie 1989, acestea îşi pierd orice simbolistică strălucită, care le-a însoţit de-a lungul timpului. Pomeneşte probatoriul adminsitrat de ampla şi complexa activitate de inducere în eroare, prin diversiune şi dezinformare, coordonată de unii reprezentanţi ai Consiliului militar superior, structură aflată în subordinea Consiliului Salvării Frontului Naţional, acceptată şi asumată de factori decizionali, altminteri fără nicio legitimitate. Nimic însă despre străinii prezenţi ca să creeze diversiune, prezenţă semnalată în multe documente, şi inclusiv de Iulian Vlad, într-o discuţie cu Alex Mihai Stoenescu („Securitatea nu poate fi reabilitată” – Editura RAO) Cei patru inculpaţi – Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil – Cico – Dumitrescu, ar fi participat în mod direct la executarea de diversiuni şi dezinformări. Şi prin instituirea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fraticid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc. Într-un asemenea context, în intervalul 22-30 decembrie 1989, ar fi fost trase circa 12.600.000 de cartuşe. Un singur detaliu, esenţial de altfel, dacă nu precumpănitor, nu poate cuprinde, în dimensiunile reale probatoriul administrat: starea de spirit a populaţiei, euforia prăbuşirea regimului întruchipat de Nicolae Ceauşescu. E curios, de altfel, că într-un moment în care sunt dezvăluite destule abuzuri judiciare, condamnări nedrepte, trucaje de probe, îl vedem inculpat pe Ion Iliescu, pentru crime contra umanităţii. Lui Nicolae Ceauşescu i se face „dreptate”, când nu mai spera la o asemenea victorie postumă, fiindcă, cel dintâi, declarase că e judecat greşit, că e victima unui complot şi revoluţia e o lovitură de stat. În curând, la mormântul lui, florile nu vor mai veni doar de la puţinii nostalgici, ci şi de la stânga şi de la dreapta, reunite, pentru a celebra cu un sobor de preoţi „veşnica lui pomenire”. La 29 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, realizăm mai multe lucruri: comunismul a fost asemenea unui congelator şi în interiorul lui, o lume diversă de tensiuni şi valori, de emoţii şi conflicte stătea acoperită de un strat gros de gheaţă. Procesul de dezgheţare a fost unul treptat. Întâi am văzut florile minunate, prin căderea paşnică a zidului Berlinului, a revoluţiei de catifea din Cehoslovacia, şi apoi valul de furie din România. Sigur că au urmat dezmembrarea Cehoslovaciei şi tot ceea ce s-a întâmplat în ex-Iugoslavia. Unii s-au închis într-un anti-comunism doctrinar, alţii au promovat ideea societăţii deschise, nu acelaşi lucru cu utopia capitalismului liberal. Noi cu istoria noastră, mereu încurcată, încercăm să nu cădem de acord, între noi, pe absolut nimic. Cine îşi imagina acum 29 de ani, în entuziasmul neţărmurit, din Piaţa Prefecturii din Craiova, cum vor fi privite peste ani acele momente*.

_____________________________________________________________________

* La 30 ianuarie 2007, în cadrul sesiunii ordinare a Adunării Naţionale a Franţei – şedinţa a doua – Raportul lui Philippe Morillon,  preşedintele Comisiei pentru legislaţie constituţională şi administraţie generală, declara oficial că execuţia soţilor Ceauşescu a fost “un asasinat politic/execuţie politică” (Journal Officiel de la Republique Francais, annee 2007, n. 10/2 – mercredi, 31 Janvier).