Întrevederea prim-ministrului Viorica Dăncilă cu Klaus-Heiner Lehne, președintele Curții de Conturi Europene

0
364

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, l-a primit  ieri, la Palatul Victoria, pe Klaus-Heiner Lehne, președintele Curții de Conturi Europene.

Discuțiile au vizat întărirea mecanismelor UE de gestionare și utilizare eficientă, economică și eficace a fondurilor europene, în folosul cetățenilor.

Premierul a reiterat disponibilitatea de cooperare cu forul european de audit, pe acest palier, în vederea maximizării ratei de absorbție și de asigure a unei gestionări eficiente a fondurilor europene, în special în domenii de interes pentru România, respectiv infrastructura.

În acest context, șeful Executivului a apreciat că vizita reprezintă o dovadă a consolidării dialogului și colaborării între instituțiile din România și cele ale Uniunii Europene, subliniind că Guvernul României a fost și este o instituție deschisă la dialog pe orice tematică ce abordează viitorul Uniunii Europene în ansamblu și al României în special.

Totodată, în contextul preluării Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de către țara noastră, prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis că, la acest moment, România este pe deplin pregătită pentru îndeplinirea unei astfel de misiuni, fiind o țară profund ancorată în valorile europene, capabilă să își asume un rol mai activ în procesul de luare a deciziilor cu impact asupra tuturor cetățenilor europeni.