7 noiembrie, o zi de toamnă cu ceață deasă, care pornește tăvălug dinspre Dunăre și se destramă peste străduțele îmbrăcate-n frunzele ruginii ale castanilor din Calafat. Sub candelabrul masiv din Sala Oglinzilor a Palatului Marincu, filele calendarului zboară cu 141 de ani în urmă. Într-o zi absolut identică, învăluită în prea multă ceață, Nicolae Dumitrescu-Maican, comandantul Marinei Militare Române, dădea ordin bateriei Renaștera să atace cea mai grea și înspăimântătoare mașinărie de război a turcilor. Sub comanda sa, monitorul Podgorița era spulberat, făcut una cu Dunărea, iar un strop de liniște cuprindea malul românesc.
Pornind de această impresionantă faptă de arme, care a rămas gravată pentru totdeauna în istoria locului, autoritățile, profesorii și elevii din Calafat au ales să sărbătorească Marea Unire pe data de 7 noiembrie, adică ieri, cu aproape trei săptămâni înainte de ziua de 1 Decembrie. Manifestarea a fost găzduită în cel mai frumos și elegant loc al orașului, Sala Oglinzilor a Palatului Marincu, acolo unde candelanbrul de cristal cu multe brațe, dăruit chiar de o descendentă a familiei de boieri, a fost aprins în cinstea sărbătorii. În scaune, s-au așezat câteva clase de elevi gălăgioși, care cu greu și-au găsit astâmpărul, iar în fața lor s-au aflat oameni importanți ai Armatei Române.
Șeful Statului Major al Forțelor Navale Românești a fost prezent la Calafat
Vice-amiralul Alexandru Mîșu, șeful Statului Major al Forțelor Navale Românești, a bătut drumul până la Calafat pentru a le vorbi copiilor despre sacrificiile marinarilor români, dar și pentru a mai privi o dată Dunărea, cu apele ei încremenite, din coama unui deal, acolo unde se află Bateria Perseverna, singurul monument din țară care a fost ridicat în memoria marinarilor artileriști. „Sunt emoționat că mă aflu la Calafat, pentru că aici s-a scris o istorie frumoasă de către oameni din Marina Română. Mă simt onorat că sunt marinar de mare, marinar de Dunăre, așa cum și voi trebuie să fiți mândri de străbunii voștri care au luptat aici pentru ca noi să avem această țară frumoasă, iar voi să aveți această copilărie și o viață liniștită. Cel mai bun lucru de pe pământ este pacea, dar ca să ai pace trebuie să o aperi, trebuie să-ți aperi țara. Suntem, prin urmare, mândri că suntem români și descendenții acestor eroi. Mul succes la școală, copii!”, le-a urat vice-amiralul Alexandru Mîșu elevilor care-l priveau cu ochișori curioși. Simțindu-le admirația pentru haina militară, i-a invitat apoi să urmeze și ei cursurile de Marină de la Constanța, lăsându-se, în felul acesta, impulsionați și faptul că locuind la Dunăre, vor dori poate să o apere.
O istorie zbuciumată și pe apele fluviului
Numai că apele fluviului nu au fost întotdeauna așa de liniștite și molcome, cum sunt acum. În istoria zbuciumată a românilor, Dunărea a jucat un rol foarte important, iar întâmplările și faptele de vitejie care s-au petrecut pe apele sale au fost multe și grele, dar total necunoscute astăzi pentru mulți. Comandorul Marius Laurențiu Rohart,care este și directorul Muzeului Național al Marinei Române din Constanța, le-a vorbit copiilor despre misiunile de luptă, numeroase și extrem de dificile, riscante, pe care marinarii militari le-au dus la îndeplinire pe Dunăre. În apele înghețate ale fluviului, s-au scufundat adesea pentru a planta mine sau și-au încordat brațele pentru a monta și demona poduri temporare pe care se transporta muniția și hrana militarilor. Însă una dintre cele mai frumoase fapte de arme rămâne intervenția maiorul Nicolae-Dumitrescu Maican.
Eroul din apele Dunării
Era anul 1877, o toamnă friguroasă, iar, pe Dunăre, turcii înspăimântau malul românesc cu o forță uriașă de război pe atunci, monitorul Podgorița. Se făcuseră multe încercări pentru a opri această mașinărie aruncătoare de foc, dar nici una nu reușise. Maiorul Nicolae-Dumitrescu Maican a avut o sclipire de geniu. „Cu o inteligență tactică deosebită, ofițerul român s-a gândit că această mașinărie, care era acostată lângă o insulă de la Calafat și împrejmuită cu sârmă, nu poate fi învinsă pe apă, ci distrusă de undeva de sus. Au fost aduse trei mortiere de la bateria Renașterea. 15 zile s-a lucrat pentru instalarea ei, iar pe 4 noiembrie, era funcțională. S-a așteptat o noapte cu ceață deasă, așa cum este acum aici ca să se intervină. Loviturile cădeau însă prea departe. La cea de-a 77-a salvă, monitorul turcesc a fost lovit pe punte și a fost spulberat. Pentru modul exemplar în care a condus această misiune, maiorul Nicolae-Dumitrescu Maican a fost felicitat de către conducerea Armatei țării”, a relatat intervenția comandorul Marius Laurențiu Rohart. Din primul rând de scaune, i-au ascultat cuvintele și două dintre nepoatele acestui mare militar român, ajunse acum în pragul bătrâneții. De atunci și până astăzi, ziua de 7 noiembrie, când a fost scufundat inamicul turc, a rămas puternic întipărită în memoria oamenilor din Calafat.
Poezii de pe front
Dar cum istoria pare, de multe ori, seacă, în ciuda sacrificiilor imense pe care le consemnează, există, totuși, și destul de multe bucăți de viață autentică din tranșee. În acest fel sunt și poeziile pe care soldații, terorizați de frică sau bântuiți de dorul de familie, le scriau pe front: cu cărbuni, cu pământ uscat, de multe ori cu sânge. Profesorul Andreea Croitoru, șeful Secției Istoria Marinei din cadrul Muzeului Național al Marinei Române din Constanța, a deschis copertele unei astfel de cărți: „100 de poezii în 100 de ani”. „Sunt 100 de destine, 100 de povești care ne-au rămas de pe front. Sunt autori anonimi, care fac parte din marea masă a eroilor care s-au sacrificat în tranșee, sunt tineri puțini mai mari decât voi care au trecut prin foc, au înghețat în tuneluri și, în cele din urmă, au murit. Toate aceste poezii vorbesc despre sacrificiul acceptat cu inima plină că l-au făcut pentru țară și pentru cei de acasă”. Cu un umor trist, un soldat a scris acasă, de pildă, cum i-a pierit un camarad într-un mod de-a dreptul bizar, din cauza unui nasture ce-i lipsea la veston. Glontele ucigaș a dibuit acel loc, nimicindu-l. Poezia se intitulează chiar așa, „Din pricina unui nasture”, ceea ce a făcut copiii să zâmbească amuzați. Pentru cei maturi, oameni care purtau haina militară, a fost un semn că pentru ei, pentru copii, războiul este cunoscut, din fericire, doar din cartea de istorie.
Simpozionul „Independența și Unirea, reflectate în istorie și literatură” a fost deschis de gazde, Mioara Cebuc – profesor de limba română la Liceul Independența din Calafat, scoțând în evidență spiritul vizionar al poeților care au scris despre Unire. „Sunt bucuros și onorat să fiu alături de dumneavoastră la cea de-a doua ediție a acestei manifestări extrem de intersante pe care o realizăm în parteneriat cu Statul Major al Forțelor Navale Române, cinstind astfel memoria eroilor noștri. Îmi doresc ca măcar unul dintre elevii noștri să urmeze cursurile Marinei Militare”, a declarat, tot în calitate de gazdă, și primarul municipiului, Lucian Ciobanu.
