Barca, “manita” în El Clasico

0
502

La primul El Clasico după 11 ani fără Messi şi Ronaldo, Barcelona a profitat din plin de forma slabă a rivalei şi a zdrobit-o cu 5-1. Este cel mai dur eşec pe Nou Camp pentru madrileni de la o altă “manita”, în 2010, acel 5-0 la primul sezon al lui Mourinho pe Bernabeu. Coutinho a deschis scorul din faza creată de Jordi Alba, iar până la pauză Suarez a transformat un penalty obţinut tot de el şi acordat după arbitraj video. Real a început mai bine repriza secundă, a marcat prin Marcelo, iar Modric a fost aproape de egalare, dar a tras în bară. A fost meciul lui Suarez, care a mai marcat de două ori, cu o lovitură de cap teribilă, de la peste 11 metri, şi cu o scăriţă. Venit de pe bancă, Vidal a închis tabela şi a consfiinţit umilinţa Madridului, reluând centrarea unei alte rezerve, Dembele.

Barcelona – Real Madrid 5-1 (Coutinho 11, L. Suarez 30-pen., 75, 83, A. Vidal 87 / Marcelo 50)

  • FC Barcelona: Ter Stegen – S. Roberto – Pique, Lenglet, J. Alba – Rakitic, S. Busquets, Arthur Melo (A. Vidal 84) – Rafinha (N. Semedo 68), L. Suarez, Coutinho (O. Dembele 74).
  • Real Madrid: Courtois – Nacho, Varane (L. Vazquez 46), Ramos, Marcelo – Casemiro, Modric, Kroos – Bale (Asensio 77), Benzema, Isco.