Scriitorul şi jurnalistul craiovean Mihai Firică a fost ales vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor „Pjeter Bogdani”, for cu sediul în Bruxelles şi prezidată de prof. dr. Jeton Kelmendi. Din conducerea Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor (IWA Bogdani) mai fac parte scriitori din Italia, Grecia, Mexic, Ungaria, Albania, India şi Slovenia. De asemenea, academicianul Nicolae Dabija, din Moldova, este vicepreşedinte al IWA Bogdani, fiind coordonatorul a numeroase proiecte internaţionale pentru promovarea literaturii din Balcani. Asociaţia acordă premii anuale pentru performanţe în diverse domenii, dispune de o editură şi editează o serie de publicaţii cu circulaţie internaţională .
La scurt timp după alegerea sa în funcţia de vicepreşedinte, Mihai Firică a fost nominalizat pentru Premiul European de Poezie IWA, ceremonia anuală de decernare a acestui trofeu important al literaturii urmând a se desfăşura în Pristina. În 2017, premiul pentru poezie i-a fost acordat lui Kariat Dussenov Parman, scriitor din Kazakstan.
În iunie a.c. Mihai Firică a fost ales membru al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova. A debutat ca poet în revista „Ramuri” în 1989, a colaborat cu cele mai importante publicații de cultură din România iar poeziile i-au fost traduse în engleză, franceză, spaniolă, arabă, maghiară, chineză, japoneză și bulgară în reviste, antologii și volume.
Pentru volumul de „Biografie sumară” (1996) a primit Premiul pentru debut în poezie al Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”. Cel de-al doilea volum de poezie „Limba șarpelui călător” (1997) a primit Premiul „Marin Sorescu” și Premiul de poezie al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova. În 2006 a apărut o versiune revizuită a volumului „Limba șarpelui călător / The Tongue of Wandering Serpent” în română și engleză. În 2017 a publicat volumul de versuri “Ultimele zile și viața de după”. Pentru activitatea literară și jurnalistică a fost distins cu mai multe premii acordate de reviste de prestigiu din România.