Cenaclul „Literatura la noi acasă” se reuneşte în şedinţa lunară

0
50

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește astăzi, 19 octombrie 2018, începând cu ora 16.30, în Sala „Marin Sorescu”, ședința lunară a Cenaclului ,,Literatura la noi acasă”. Invitați: Constantina Dumitrescu – președinte al Fundației ,,Liana Dumitrescu” și președinte de onoare al Asociației Macedonenilor din România; Lorin Cimponeriu – poet, critic literar, promotor de imagine al cenaclului; Ion Rodica- scriitor, epigramist; Adrian Sora- kinetoterapeut, blogger și fotograf; Cristina Bălășoiu – președinte fondator al cenaclului.

Cu acelt prilej, vor fi lansate volumele: „Drumul spre descoperirea lui Dumnezeu”, autor Nana Ileana Filip, „Timp, melancolie, culoare”, autor Nana Ileana Filip, „Praful de stele al soldatului”, autor Ioan (Ionică) Costea. De asemenea, în cadrul evenimentului se va aniversa un an de activitate de la înființarea cenaclului. Din Colecția ,,Literatura la noi acasă” au văzut lumina tiparului, până în prezent, următoarele volume:

– „Polițiști pe tocuri” (Epigrame, catrene, madrigaluri), autor Ileana Nana Filip, Editura Contrafort, Craiova, 2018;

– „Muzeul frumuseții tale” (Volum colectiv de proză de dragoste), autori: Ileana Nana Filip, Aurel Chiorean și Olivia Marin, Editura Contrafort, Craiova, 2018;

– „Primăvara marină din ochii tăi” /The marine spring in youreyes, autor Lorin Cimponeriu (poeme), Editura Contrafort, Craiova, 2018;

„Zeița din tempul solar”, The Goddnes in the solar temple, poeme de dragoste, Ileana Nana Filip, Editura Contrafort, Craiova, 2018;

– „Drumul spre descoperirea lui Dumnezeu” (proză pe temă religioasă), autor și coordonator Ileana Nana Filip, Editura Contrafort, Craiova, 2018;

– „Imagini pitorești din orașul bănățean Oravița și obiectivele turistice din împrejurimi: Anina, Semeringul bănățean, Ciclova Română, Ciclova Montană, Berliște, Maidan- Locuri de vis- Jurnal de călătorie”, autor și coordonator Ileana Nana Filip, Editura Sitech, Craiova, 2018;

– „Lumina singurătății”, carte coordonată de Nana Ileana Filip, coautori: Rodica Nicoleta Ion, Diodor Firulescu, poeme de dragoste și dor la puterea a-3-a, Editura Contrafort, Craiova, 2018;

– „Timp, melancolie, culoare cronici literare despre operele scriitorilor Nana Ileana Filip și Lorin Cimponeriu”, autor Ileana Nana Filip, Editura Contrafort, Craiova, 2018;

– „Praful de stele al soldatului (Poezii)”, autor Ioan Costea, prefață semnată de Ileana Nana Filip și postfață de Lorin Cimponeriu, Editura Contrafort, Craiova, 2018;

– „Jocul de lumină al soarelui (Poezii)”, autor Cristina Mariana Bălășoiu, Editura Contrafort, Craiova, 2018. Volum care se va lansa în data de 13 noiembrie 2018, la Craiova.

Nana Ileana Filip este membru activ și Prim-vicepreședinte al Cenaclului „Literatura la noi acasă”, membru activ în Asociația Scriitorilor Olteni și membru activ în Cenaclul Epigramiștilor Olteni, poet, epigramist și polițist.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”