Hagi restartează fotbalului românesc

0
442

Naţionala under 21 a României, formată pe scheletului Viitorului şi cu Ianis Hagi decar, s-a calificat la Europeanul din 2019 din Italia

După 21 de ani, naţionala under 21 a României va participa din nou la un turneu final european. Echipa de tineret s-a calificat la Campionatul European under 21, care se va desfăşura în vara viitoare în Italia şi San Marino, după ce a învins în ultimul meci din grupă cu 4-0 reprezentativa Liechtenstein, la Ploieşti, pe arena „Ilie Oană”. Pentru tricolori au marcat: Puşcaş (2), Ianis Hagi şi Adrian Petre. A fost un galop de sănătate pentru naţionala noastră, care a confiscat mingea şi a jucat numai în jumătatea adversă, dar în repriza secundă a mai scăzut ritmul, cu calificarea asigurată, gândindu-se mai mult la sărbătoarea de apoi. Puştii pregătiţi de Mirel Rădoi au terminat grupa de calificare pe primul loc, cu 24 de puncte, urmaţi de: Portugalia, Bosnia, Ţara Galilor, Elveţia şi Liechtenstein. România a terminat neînvinsă campania de calificare, obţinând şapte victorii şi trei remize. România a evoluat în formula: I. Radu – Butean, Ghiţă, Paşcanu, Ştefan – Cicâldău, Nedelcu – Man (55 Măţan), I. Hagi (60 Moruţan), Ivan (70 Ad. Petre) – Puşcaş. Actuala campanie a fost începută cu Daniel Isăilă ca selecţioner, iar la ultimele 4 meciuri, toate câştigate, a fost pe bancă Mirel Rădoi. Practic, actuala generaţie a României under 21 este construită pe un schelet de la Academia lui Gică Hagi, unde s-au format: I. Hagi, Nedelcu, Cicâldău, Ghiţă, R. Marin, Fl. Coman, A. Ciobanu, Manea, T. Băluţă, Drăguş, Căbuz, Boboc. Practic, Academia de la Ovidiu hrăneşte tot fotbalul românesc, începând cu echipa naţională mare şi cu această generaţie de excepţie de la under 21, continuând cu toate naţionalele de juniori, apoi cu echipele din Liga I care aduc jucători de la Hagi, nu în ultimul rând cu formaţia Viitorului, calificată an de an în play-off şi în cupele europene şi campioană în 2017. O contribuţie a avut totuşi şi regula instituită de FRF, prin care a obligat cluburile din toate eşaloanele să folosească juniori, dar în special pe cele din Liga I să aibă în teren în permanenţă un jucător under 21. Pe parcursul acestei campanii de calificare la Euro 2019 şi Universitatea Craiova a contribuit cu câţiva jucători la lotul under 21, respectiv: Cicâldău, adus însă recent în Bănie, Burlacu, R. Popa, Borţa, Screciu, plecat între timp în Belgia, la Genk, Vlădoiu, jucător împrumutat la Sportul Snagov.

N-am mai fost la Euro din 1998 şi la JO din 1964

Portugalia va juca un meci de baraj pentru accederea la turneul final. Acesta are loc în Italia şi San Marino, în perioada 16-30 iunie 2019. La turneul final vor participa 12 echipe, care vor fi împărţite în trei grupe.  Până acum, 10 echipe s-au calificat deja la Euro: Italia, România, Spania, Franţa, Anglia, Serbia, Germania, Croaţia, Danemarca şi Belgia. Celelalte două o se vor califica după meciuri de baraj, la care participă cele mai bune 4 locuri 2 din grupe: Portugalia, Austria, Polonia, Grecia. Cele 6 localităţi în care se va juca: Trieste, Udine, Cesena, Bologna, Reggio Emilia, Serravalle (San Marino). Tragerea la sorţi va avea loc pe 23 noiembrie 2018 la Bologna. Cele 12 participante vor fi împărţite în 3 grupe, iar în semifinale merg câştigătoarele şi cel mai bun loc 2. Semifinalistele se califică la Jocurile Olimpice de la Tokyo. România nu a mai participat la Jocurilor Olimpice de la cele care s-au desfăşurat tot la Tokyo, în 1964. Ultima oară când naţionala de tineret a României s-a calificat la un turneu final under 21 a fost în 1998, cu Victor Piţurcă pe bancă şi generaţia în care evoluau: Luţu, Dănciulescu, Lobonţ, Contra, Fl. Petre sau Trică.