Managerul Alin Demetrian, înlocuit cu medicul chirurg, Eugen Georgescu, la conducerea Spitalului Județean nr. 1 Craiova

0
1838

Managerul Spitalului Clinic de Urgență nr. 1, medicul Alin Demetrian, a fost schimbat din funcție, astăzi, printr-un ordin al ministrului Sănătății. Întrebat despre motivele care au stat la baza deciziei de demitere, acesta nu a dorit să facă nici un comentariu. „Confirm acest lucru și atât”, a declarat dr. Alin Demetrian. Locul său a fost luat de dr. Eugen Georgescu.

Alin Demetrian, șeful Clinicii de Chirurgie Toracică, fusese numit în această funcție tot printr-un ordin de ministru, în luna mai. El a asigurat interimatul pentru o perioadă de numai cinci luni, contractul urmând să îi expire luna viitoare. În noiembrie, acesta ar fi avut posibilitatea să se prezinte la concursul pe post, în cazul în care ministerul l-ar fi organizat. Reamintim că și celălalt manager, dr. Bogdan Fănuță, a fost schimbat din funcție după o procedură asemănătoare, la expirarea celor șase luni ale contractului de mandat.

Actualul manager, Eugen Georgescu (37 de ani), este doctor în științe medicale, șef de lucrări și medic primar chirurg, fiind fiului marelui chirurg craiovean, Ion Georgescu. Acesta va asigura un interimat de șase luni.