Poliţiştii italieni le mulţumesc omologilor din Dolj, pentru prinderea agresorului familiei de medici italieni

0
489

La sfârşitul lunii septembrie, o bandă de şase români au maltratat o familie de medici din oraşul Lanciarno, provincia Chieti, din Italia. Cinci dintre agresori au fost prinşi, dar ultimul a reuşit să fugă. Acesta a fost prins în Craiova, de către poliţiştii craioveni. Este vorba despre  Marius Adrian Martin  (34 de ani), din localitate. Pe numele acestuia, era emis mandat european de arestare, iar Curtea de Apel Craiova a decis încarcerarea preventivă pe 15 zile, urmând să fie aplicate procedurile de extrădare. Ieri, conducerea Inspectoratului de Poliţie al judeţului Dolj a primit vizita unei delegaţii din cadrul Poliţiei italiene: maiorul D’Alesio Marcello, adjunctul Poliţiei Statale din Chieti, D’Anastasio Miriam şi Lupetto Alberto, din cadrul Serviciului Central Operativ din Roma. Aceştia au mulţumit omologilor doljeni pentru profesionalism şi operativitate, cei care l-au prins pe suspect la trei ore după primirea mandatului european de arestare.