Spectacole în weekend la Teatrul „Colibri”

0
462

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” îşi aşteaptă publicul sâmbătă, 6 octombrie 2018, ora 18.00, la „Punguţa cu doi bani”, după Ion Creangă, un spectacol de Iulia Cârstea, asistent scenografie Iulia Goanţă, muzica Alin Macovei-Moraru. În distribuţie: Mugur Prisăcaru, Cosmin Dolea, Oana Stancu, Alis Ianoş, Emanuel Popescu, Daniel Mirea, Adriana Ioncu, Ionica Dobrescu, Alla Cebotari, Rodica Prisăcaru, Iulia Cârstea.  Duminică, 7 octombrie 2018, de la ora 11.00, ne bucurăm de „Povestea celor trei purceluşi”, spectacol interactiv de şi cu Geo Dinescu şi Marin Fagu. Cei doi actori desluşesc povestea în echipă cu micii spectatori, pe care şi-i fac parteneri de scenă şi descoperă împreună frumuseţea jocului şi a scenografiei realizate din cartoane reciclate, cu pictură de Iulia Goanţă. Biletele se găsesc la Agenţia Teatrului „Colibri”, deschisă de luni până sâmbătă, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminica, între 10.00-13.00, la preţurile de 7 sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.