Elena Udrea şi Alina Bica au fost reţinute miercuri de autorităţile din Costa Rica, în baza unor mandate Interpol emise la cererea României, potrivit unui anunţ al Organismului de Investigaţii Judiciare din Costa Rica.Elena Udrea a fost reţinută miercuri, în jurul orei locale 10.00, în zona Sabana Oeste, în timp ce Alina Bica a fost reţinută în jurul orei locale 14.00 în zona Sabana Este.
La operaţiunea de reţinere au participat agenţi ai Organismului de Investigaţii Judiciare din Costa Rica, din cadrul Biroului Central Naţional – INTERPOL Costa Rica, şi oficiali ai Direcţiei de Informaţii şi Securitate Naţională (DIS). ( sursa : mediafax.ro)