Liga Campionilor: Liverpool învinsă pe San Paolo!

0
395

În faţa a 39.057 spectatori, prezenţi aseară pe San Paolo, echipa locală AC Napoli a învins cu 1-0 pe Liverpool, graţie golului realizat de L. Insigne şi echipa lui Carlo Ancelotti a preluat conducerea grupei C. Paradoxal, gazdele au dominat (56,8% faţă de 43,2% posesie) şi în mai multe rânduri i-au creat emoţii portarului Allison Becker. Oamenii lui Jurgen Klopp şi-au creat puţine ocazii de gol, antrenorul german sumându-şi „vinovăţia” pentru neconcludenta prestaţie a echipei sale. Deznodământul partidei a fost într-un fel anunţat de faza din minutul 82 când Dries Mertens, la o centrare a lui Mario Luis a expediat balonul în transversala porţii străjuită de Allison Becker. Pe Liverpool o aşteaptă un alt examen greu, duminică, când întâlneşte, în campionat pe Manchester City.