Actorul Emil Boroghină susține recitalul „Treptele Unirii” la Ierusalim

0
424

După recenta prezentare a spectacolului „Sunt suflet în sufletul neamului meu – Limba română este patria mea” în capitala Suediei, la invitaţia Institutului Cultural Român de la Stockholm, actorul Emil Boroghină, Societar de onoare al Teatrului Naţional Craiova, va ajunge la Ierusalim, în vederea susţinerii recitalului „Treptele Unirii”, dedicat Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia, din 1918. Reprezentaţia din Ţara Sfântă este programată în ziua de duminică 7 octombrie a.c., ora 11.00, la Reprezentanţa Bisericii Ortodoxe din Ierusalim.

Spectacolul „Treptele Unirii” şi-a propus să surprindă cu ajutorul marilor noştri poeţi cea mai importantă şi mai de seamă problemă a existenţei poporului român timp de peste două milenii, unitatea lui deplină. Legătura indestructibilă între unitatea de neam şi unitatea teritorială este cea care a asigurat României trăinicia între ţările lumii, a reprezentat cheia existenţei noastre. Scenariul aduce în prim plan cele mai semnificative momente ale istoriei noastre naţionale, evoluţia noastră istorică, subliniază organizatorii: „Marile momente ale istoriei poporului român reprezintă, în fapt, trepte ale făuririi Marii Uniri şi Statului naţional unitar român”.

Recitalul „Treptele Unirii”, realizat în parteneriat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova şi Teatrul Nottara din Bucureşti, s-a bucurat până acum de un binemeritat succes şi comentarii elogioase la Paris, Bruxelles, Haga, Viena şi Chişinău, dar şi la Alba Iulia, Craiova, Bucureşti şi la festivalurile de la Petroşani şi Oradea. Recitalul urmează să fie prezentat la Cernăuţi, Bălţi şi Cahul, la Festivalul Teatrelor Naţionale de la Cluj şi, din nou, la Craiova şi Bucureşti.

Referindu-se la recital, acad. Răzvan Theodorescu scria: „De la etnogeneza românească până astăzi, trecând prin epopeea luptei pentru independenţă şi pentru unire, versurile poeţilor români aleşi de Emil Boroghină reprezintă o cunună pe creştetul României eterne”.