Copiii ar putea avea accesul gratuit la competițiile din Polivalentă

0
491

Cu toate că, în ultima ședință a CLM Craiova, au fost aprobate tarife mai mari pentru competițiile care se desfășoară la Sala Polivalentă, spectatorii copii ar putea să beneficieze de accesul gratuit în tribune. Pornind de la o propunere a liberalilor, care însă nu a trecut la vot, primarul Craiovei a revenit la această idee și a solicitat administratorului sălii, RAADPFL Craiova, să fundamenteze un proiect de hotărâre în acest sens, care este așteptat să fie supus la vot luna viitoare.

Consilierii municipali au aprobat, în ședința de joia trecută, noile tarife – majorate – pentru competițiile care se desfășoară la Sala Polivalentă. Consilierii opoziției s-au poziționat împotriva acestei propuneri, pe care au criticat-o sub mai multe aspecte. Consilierul PNL, Flavius Sirop, a pus în balanță sportul de sală craiovean, care se află într-o zodie bună și trebuie susținut și mai mult, și, de cealaltă parte, gestul municipalității de a dubla tarifele de acces pentru toți spectatorii. „Să nu privim din perspectiva sumei, ci a principiului cu care tratăm sportul craiovean de sală, care trece printr-o perioadă din ce în ce mai favorabilă. Până la urmă este vorba de o atitudine vizavi de sport, de a încuraja oamenii, chiar și cu venituri modice, să intre în această sală și să încurajeze echipele, că nu este tot timpul arhiplină. Nu trebuie să urmărim să facem profit, ci să fie o emulație în oraș, să se simtă și cetățenii că sunt parte în acest domeniu”, a spus Sirop.

Liberalii spun că banii sunt pentru indemnizațiile CA

Liberalul Marian Vasile a pus această scumpire a biletelor pe seama unor încasări pe care trebuie să le facă RAADPFL Craiova, administratorul sălii, pentru a suporta majorarea indemnizațiile pentru cei șapte membri ai CA. „Această scumpire a biletelor este o consecință a faptului că membrilor CA li se măresc indemnizațiile. Acești bani trebuie scoși de undeva și, bineînțeles, că de la craioveni. Vor fi mii de craioveni care vor plăti în plus pentru ca cei șapte membri să primească o primă exorbitantă”, a arătat Vasile. Consilierul PNL, Adriana Ungureanu, care este un mare fan al echipei de handbal feminin a CSM Craiova, i-a certat de-a dreptul pe reprezentanții municipalității pentru ideea de a lua cei 10 lei pe bilet chiar și copiilor. „Nu poți să îi ceri unui copil de 6 ani care intră și suflă într-o trompetuță 10 lei. De 10 lei, îi iau o jucărie, îi cumpăr o napolitană, un corn, un suc. Nu se poate așa ceva. Pentru cine facem noi profit pe banii craiovenilor?”, s-a revoltat consilierul, ridicând tonul.

Gratuitatea pentru copii, promisă de luna viitoare

Propunerea concretă de eliminare a oricărui tarif pentru copii a făcut-o consilierul PNL, Marinel Florescu. Acesta a argumentat că Sala Polivalentă nu este a unui club privat, care să aibă drept scop ultim profitul, ci funcționează pe banii craiovenilor și, de aceea, prețul trebuie să fie unul rezonabil. „Am propus și în ședința de comisii, propun și acum: gratuitate pentru copiii până la vârsta de 14 ani, la meciurile de campionat, nu vorbim de meciurile celelalte. Vă rog să supuneți la vot propunerea mea”, a cerut Florescu.

Amendamenul său a fost supus la vot și a primit opt voturi „pentru”, din partea consilierilor PNL și ALDE, deci nu a trecut. În schimb, după ce a fost votat și proiectul de hotărâre propus de executiv – cu majorarea traifelor de la 5 la 10 lei – primarul Craiovei a intervenit și a solicitat conducerii RAADPFL să facă o nouă fundamentare a încasărilor de la Sala Polivalentă, una care să cuprindă, de această dată, accesul gratuit pentru copii:”Conducerea RAADPFL să ia în calcul, pentru ședința viitoare, gratuitatea copiilor la meciurile din campionat. Dacă a existat, să existe în continuare, legalizat”, a cerut Genoiu.