Cunoscutul taragotist Dumitru Fărcaş a murit la vârsta de 80 de ani, el fiind internat într-un spital din Cluj-Napoc pentru o intervenție. Potrivit directorului Casei de Cultură a Studenţilor, Flavius Milăşan, unde Dumitru Fărcaş era consultant artistic, acesta a murit în urma unui infarct. Detaliile înmormântării vor fi stabilite de familie şi vor fi comunicate ulterior.
Născut pe 12 mai 1938, Dumitru Fărcaş era originar din Maramureş, însă s-a stabilit în Cluj-Napoca după terminarea studiilor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, în 1967.
Şi-a început cariera profesională în 1960, când s-a angajat ca instrumentist al Ansamblului „Maramureşul” din Baia Mare. În 1962, a preluat Ansamblul „Mărţişorul” al Casei de cultură a studenţilor din Cluj-Napoca, împreună cu care a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale.
Dumitru Fărcaş a primit titlul de „cetăţean de onoare” al oraşului Phenian (Coreea de Nord) şi al oraşelor Cluj-Napoca, Bucureşti, Reşiţa şi Baia Mare. A fost preşedinte de onoare al Congresului Internaţional al Taragotiştilor.
În 2002, artistul a primit Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, iar în 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.
În 2008, Dumitru Fărcaş a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.