Wizz Air a lansat o nouă rută de la Craiova la Bruxelles

0
431

Compania Wizz Air lansează o nouă rută, de la Craiova spre Bruxelles Charleroi, în Belgia, aceasta fiind una dintre cele 11 noi curse anunţate ieri în întreaga reţea extinsă a companiei. Evenimentul a fost marcat atât la Craiova, cât şi la Bucureşti, prin două conferinţe de presă. Noua cursă va fi operată de două ori pe săptămână, marţea şi sâmbăta, începând cu data de 15 decembrie.

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană din România şi unul dintre transportatorii cu cea mai rapidă creştere din Europa, a anunţat ieri, lansarea unei noi rute de la Craiova la Bruxelles Charleroi, în Belgia. Anunţul a fost făcut concomitent la Craiova şi la Bucureşti. În Bănie, momentul a fost marcat de către conducerea Consiliului Judeţean Dolj şi managerul Aeroportul Internaţional Craiova, Mircea Dumitru, iar la Capitală, conducerea companiei a prezentat noua destinaţie, în cadrul unei conferinţe de presă. Ruta este una dintre cle 11 nou anunţate ieri, în întreaga reţea extinsă a Wizz Air. Pasagerii care caută oportunităţi de călătorie interesante pot explora acum 17 destinaţii noi în 13 ţări. Incluzând noile rute anunţate ieri, Wizz adaugă peste 125 de noi rute în 2018 şi peste 700 de zboruri săptămânale suplimentare pe serviciile existente, prin intermediul reţelei sale extinse şi diversificate care acoperă 44 de ţări.

Wizz Air a atins un indicator important la Craiova

Noua cursă va fi operată de două ori pe săptămână, marţea şi sâmbăta, începând cu data de 15 decembrie, iar preţurile pornesc de la 69 lei. În primele şapte luni ale anului 2018, Wizz a transportat peste 4,5 milioane de pasageri pe rutele sale cu tarife reduse din România, cu 13% mai mulţi comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, şi peste 260.000 de pasageri de la şi spre Craiova. În prima parte a anului Wizz Air a atins un indicator important la Craiova, depăşind 1 milion de pasageri transportaţi de la începerea operaţiunilor, iar până la finalul lunii iulie aproape 1,2 milioane de pasageri au călătorit cu Wizz de la Craiova. Compania aeriană şi-a extins operaţiunile în România cu patru noi aeronave alocate bazelor sale şi a anunţat în acest an 25 de noi rute către şi din România. Wizz oferă în prezent 144 de rute către 22 de ţări de pe 10 aeroporturi din România.

Presedintele Senatului Mircea Geoana a participat la inaugurarea Aeroportului Craiova,miercuri,15 decembrie 2010.

 

 

Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj :

„Este linia pe care ne-am dorit-o şi am insistat pentru ea”

„Vă anunţăm astăzi ( n.r ieri) un eveniment pe care ni l-am dorit de mai mult timp şi l-am primit cu mare bucurie. Concomitent, cu  evenimentul nostru, la Bucureşti, are loc o conferinţă de presă a companiei Wizz Air, în cadrul căreia se anunţă deschiderea unei noi rute, de pe Aeroportul din Craiova, respectiv Craiova – Bruxelles. Este linia pe care noi ne-am dorit-o şi am insistat pentru ea, pentru că este clar că merge către inima Europei şi vine într-un moment important, întrucât, de la 1 ianuarie România preia preşedinţia UE şi deja sunt anunţate pentru primăvara anului viitor două evenimente foarte importante. Un simpozion cu o participare de peste 400 de participanţi pe domeniul automotive. Vor veni la Craiova reprezentanţii marilor companii auto din întreaga lume. Şi de asemenea, o mare întâlnire de peste 250 de persoane organizată de Brigada Multinaţională, vor veni militarin din toate ţările membre NATO. Şi atunci o conexiune Craiova – Bruxelles este impetuos necesară. Anul viitor va fi anul în care vom începe extinderea acestei zone de plecări şi unei noi zone de sosiri. Vor fi investiţii de peste 8 milioane de euro. Vom construi şi o altă parcare, iar unitatea de pompieri dilocată în imediata vecinătate, va avea grijă şi de Aeroport. Vor fi aşadar investiţii foarte importante. Iar anunţul final este cel legat de noul terminal care va semna în jur de 50 – 60 milioane de euro”

Mircea Dumitru, directorul Aeroportului Internaţional Craiova :

„Biletele s-au pus deja în vânzare”

„Este o rută pe care ne-o dorim de mai bine de 3 ani de zile. Va începe din 15 decembrie. Va opera în zilele de marţi şi sâmbătă, pentru început şi tarifele pleacă de la 14,99 euro, aproximativ 30 de euro, dus-întors. Astăzi nu discutăm despre programul de vară, ne vom mai întâlni, probabil la începutul lunii octombrie. Ne-am grăbit să o anunţăm, ca să fie şi suficient pentru a-i face reclamă, biletele s-au pus deja în vânzare”

Cosmin Vasile, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj :

„Avem deja 300.000 de pasageri”

„Vreau să felicit conducerea Aeroportului Internaţional Craiova pentru această rută nouă pe care o lansăm astăzi, dar şi companiei Wizz Air pentru modul serios în care colaborăm. Dacă la finalul lunii iulie avem deja 300.000 de pasageri, credem că într-o perioadă scurtă vom depăşi ţinţa de 500.000 şi asta va face ca neîncăpătoare actualele terminale şi aşa cum a precizat şi domnul preşedinte Prioteasa vom începe în curând extinderea terminalelor de sosiri, respectiv de plecări. Să sperăm că ne vom vedea cât de curând ca să mai bifăm o nouă realizare, Aeroportul rămânând una dintre principalele noastre investiţii”

Sorin Ratz, head of Corporate Communications la Wizz Air :

“O opţiune convenabilă şi ieftină”

“Wizz este compania aeriană europeană care încearcă întotdeauna să creeze din ce în ce mai multe conexiuni de călătorie pentru clienţii săi din întreaga Europă şi dincolo de ea. În calitate de cea mai mare companie aeriană din România, suntem încântaţi să extindem în continuare reţeaua noastră din ce în ce mai mare din România. Suntem încrezători că noul serviciu care leagă Craiova de capitala belgiană va oferi o opţiune convenabilă şi ieftină atât pentru călătorii în scop de afaceri, cât şi pentru cei în scop recreativ. Astăzi anunţăm şi alte 10 noi rute care vor începe la sfârşitul lunii octombrie şi se vor adăuga celor peste 600 de rute deja disponibile clienţilor noştri. Vom continua să extindem reţeaua noastră şi să oferim preţuri cu adevărat accesibile, precum şi să stimulăm economia locală a comunităţilor pe care le deservim”

SONY DSC