IGPR: Peste 140 de persoane sub supraveghere judiciară în ultima săptămână

0
428

În ultima săptămână, la nivel naţional, a fost dispusă măsura arestului la domiciliu față de 20 de persoane, cea a controlului judiciar față de 126 de persoane, iar față de o persoană a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune, anunță reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competență, anunță IGPR.  Astfel, în perioada 27 iulie – 2 august a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară față de 147 persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse. Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 20 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, față de 126 de persoane aflate sub control judiciar și față de o persoană pentru care s-a dispus măsura controlului judiciar pe cauțiune.