Poliția Română: Acțiuni pentru destructurarea grupărilor de criminalitate organizată

0
364

Pe parcursul ultimelor două săptămâni, Poliţia Română și D.I.I.C.O.T. au efectuat 101 percheziţii, pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată. 166 de persoane sunt cercetate pentru comiterea de infracțiuni din sfera criminalității organizate, după cum au anunțat reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

Conform IGPR, în perioada 20 iulie – 3 august a.c., peste 300 de poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au acţionat pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic și consum ilicit de droguri și spălare de bani.

Astfel, polițiștii au organizat, în această perioadă, 31 de acţiuni operative, în cadrul cărora au fost efectuate 101 percheziții domiciliare. Au fost derulate activități investigative pentru probarea activității infracționale a 166 de persoane, dintre care 22 au fost reținute sau arestate și 4 persoane au fost plasate sub control judiciar.

Au fost ridicate 650 de cartușe de țigări, 315 litri de alcool, 19 comprimate MDMA, 11 grame de MDMA, peste 100 de grame de amfetamină, 57 de comprimate de EXTASY, 30 grame de heroină și peste 200 de grame de cocaină, peste un kilogram de canabis, 25 semințe de canabis, 518 grame de masă vegetală o doză de LSD, aproape 5 grame și 1100 mililitri de substanțe psihoactive, 46 de comprimate și  4 grame de etnobotanice, precum și 9 cântare electronice și 4 grindere.

De asemenea, au fost ridicați 22.137 de lei, 1.100  de euro, 15 bancnote a 100 de euro și 1 bancnotă a 500 de euro false, un autoturism, 8 HDD-uri, 7 laptopuri, 2 unități centrale, 2 imprimante, 2 tablete, 49 de telefoane mobile, 15 cartele SIM, 15 de medii de stocare și 5 arme.

În activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, luptători de la acţiuni speciale şi jandarmi.