Cele mai frumoase trei grădini din fața blocului

0
1072

Cele mai frumoase trei grădini amenajate de craioveni în fața blocurilor au fost premiate, ieri, de către autorități. Pășind în mijlocul acestor oaze de verdeață, reprezentanții municipalității au rămas plăcut impresionați de dragostea pentru frumos a micilor grădinari, cărora le-au oferit diplome de buni gospodari, buchete de flori, dar și un ajutor mai consistent care va veni în următoarele zile – gazon, pomi și flori pentru desăvârșirea grădinilor.

Cei trei câștigători s-au înscris la concursul lansat de RAADPFL Craiova, în perioada 23-29 aprilie, pe pagina de facebook, fotografiile cu grădinile lor fiind printre cele mai votate și apreciate. „Felicităm craiovenii care au avut inițiativa să îngrijească aceste grădini minunate. Îi susținem cu toate posibilitățile pe care le avem – cu material dendrologic, îngrășăminte pentru gazon – pentru că au făcut un  gest foarte frumos, pe care aș vrea să-l copieze toți vecinii dumnealor și toată zona să se înfrumusețeze”, a declarat primarul Craiovei, Mihail Genoiu, care a vizitat, împreună cu directorul RAADPFL, Rela Filip, și directorul Direcției Servicii Publice, Delia Ciucă.

Cele 200 de lalele din grădina profesoarei Ileana Moanță

Ileana Moanță este pensionară și locuiește la parterul unui bloc din cartierul Brazda lui Novac. Având timp destul de mult timp liber și iubind foarte mult flori, și-a pus în gând să amenajeze o grădină pe bucățica de pământ de sub ferestrele apartamentului. Petecelul de teren este acum o oază de verdeață care respiră prospețime. „Iubesc florile, iubesc tot ceea ce este verde, dar foarte important este să avem grijă de tot ce înseamnă aceste lucruri. Altfel îmi beau cafeaua când văd aceste flori, când știu că este curat și că pomii sunt îngrijiți”, a mărturisit Ileana Moanță. Cea mai încântătoare imagine cu grădina sa a fost în această primăvară când cele 200 de lalele, floarea sa preferată, și-au deschis petalele, înveselind privirile tuturor celor din bloc.

O grădină englezească, gândită de soții Nicu

Craioveanul Cristian Nicu și-a amenajat, în urmă cu șase ani, bucățica de teren de lângă blocul său, împânzită de buruieni. Cu multă răbdare, ajutat și de soția sa, a reușit să limpezească mai întâi locul, apoi să îi dea o formă. Grădina sa este una gândită într-un stil simplu, aproape englezesc, cu mult gazon, iar pe margine este colorată de un lanț de trandafiri. În mijloc, a plantat o magnolie, care a devenit deja un arbust matur, plin de flori în această primăvară. „Este o grădină tânără. În urmă cu șase ani m-am apucat de treabă, am început cu buruienile, le-am eliminat, apoi am săpat și a urmat gazonul. S-a prins cam greu, dar a crescut în cele din urmă. Avem și un mic spațiu de joacă pentru copii. Am adus nisip unde se pot juca, am avut și un leagăn, dar acum cei mici au crescut și astfel vom agăța de suportul din lemn, ghivece cu flori”, a spus craioveanul.

Pasiunea pentru flori a Claudiei Borleanu

Inginer agronom de meserie, Claudia Borleanu a amenajat o grădină de flori ca la carte, chiar în fața blocului în care locuiește. În micuțul dreptunghi, pe care l-a împărțit cu o vecină care crește un cățel, a plantat flori de tot felul. „Am o gamă largă de flori: lalele, trandafiri, tufănici, un liliac care s-a uscat și pe care aș vrea să-l înlocuiesc. Fac totul din pasiune și dragoste pentru flori. Mai greu este cu vecinii, o parte dintre ei. Nu prea văd ei rostul acestui spațiu, dar mi-am propus să continui indiferent de ceea ce spun ei”, a mărturisit Claudia Borleanu. Pasiunea pentru flori a devenit un exemplu și pentru o vecină de la o scară alăturată, care a amenajat și ea bucățica de pământ de lângă bloc.