Spectacolul regizorului canadian Robert Lepage, „Ace și Opiu”, încheie Festivalul Internațional Shakespeare

0
431

Cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare se va încheia, după două săptămâni de evenimente la Craiova, cu spectacolul „Ace și Opiu”, în direcția de scenă a reputatului regizor canadian Robert Lepage, despre care legendarul Peter Brook afirma că este „geniul regiei mondiale contemporane”. „Abordarea sa teatrală, extrem de creativă și originală, i-a adus recunoașterea internațională, care a zdruncinat din temelii dogma orientării clasice, în special prin utilizarea tehnologiilor moderne”, spun organizatorii festivalului, care l-au „curtat” pe Lepage încă din anul 2007, când acesta se afla pentru prima dată în România, la invitația Festivalului Național de Teatru (FNT) de la București.

Spectacolul „Ace și Opiu” – reluat, într-o nouă versiune, la 20 de ani de la prima punere în scenă a lui Robert Lepage – este prezentat, în afara programului shakespearian și pentru prima dată în România, de celebra companie „Ex Machina”. Craiovenii îl pot vedea, în sala mare a Teatrului Național „Marin Sorescu”, sâmbătă, 5 mai, și duminică, 6 mai, de la ora 20.00. Spectacolul durează 95 de minute, fără pauză.

Născut în 1957 în Quebec (Canada), Robert Lepage este nu numai un maestru al regiei, ci și un talentat dramaturg, actor și regizor de film. A intrat la Conservatoire d’Art Dramatique din Quebec în 1975. După studii la Paris, în 1978 s-a întors în orașul natal şi s-a implicat în multiple proiecte creative. În 1994 a fondat compania „Ex Machina”, al cărei director artistic este şi în prezent. Lista de producţii cu care a făcut turnee în întreaga lume, ca şi cea a premiilor obţinute e impresionantă.

„Ex Machina” este o companie interdisciplinară ce reunește actori, scriitori, scenografi, tehnicieni, cântăreți de operă, păpușari, graficieni, artiști din domeniul audiovizual, contorsioniști și muzicieni. Echipa de creație este de părere că artele spectacolului – dansul, opera și muzica – trebuie îmbinate cu reprezentații artistice înregistrate – film, audiovizual și multimedia. „Ex Machina” se vrea un laborator, un incubator pentru o nouă formă de teatru, care să fie trăită de publicul mileniului nou. Despre „Ace și Opiu”, organizatorii festivalului precizează că „este o producție cu efecte fascinante, o călătorie în noaptea care încântă şi călăuzeşte spre lumină”.

Festivalul Internațional Shakespeare are loc la Craiova în perioada 23 aprilie – 6 mai a.c., fiind organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” și Fundația Shakespeare, susținut de Primăria și Consiliul Local Craiova, cofinanțat de Consiliul Județean Dolj, Ministerul Culturii și Identității Naționale și Institutul Cultural Român. Programul cuprinde numeroase evenimente, majoritatea spectacole prezentate de artiști din 13 țări.

Robert Lepage: «Înspăimântat de gândul confruntării cu fantomele mai vechilor idealuri, evit pe cât posibil să repun în scenă primele mele spectacole. Și, din moment ce, din păcate, nu sufăr de nostalgie, recunosc că am ezitat multă vreme atunci când Marc Labreche mi-a sugerat repunerea în scenă a piesei „Ace și Opiu”. Rescrisă în 1991, în urma unei despărțiri dureroase, „Ace și Opiu” reprezintă o reflecție a impulsurilor și, uneori, a situațiilor dureroase care îi determină pe unii artiști să creeze, trasând paralele între dependența de dragoste și dependența de opiacee».