„Magritte – Cuvinte și imagini”

0
577

Organizată astăzi la prânz, de Asociația Membrilor Ordinului „Palmes Académiques” din România, în colaborare cu Biblioteca Franceză „Omnia”, la sediul acestei instituții, întâlnirea cu opera lui Magritte a permis participanților (elevi de la liceele craiovene, înscriși în proiectul educativ „En lisant, en écrivant”, dar și studenți de la Facultatea de Litere a Universității din Craiova) să descopere tablourile acestui mare artist „suprarealist”, dar și reflecțiile sale asupra picturii.

Programul a inclus conferința „Magritte – Cuvinte și imagini”, susținută de profesor dr. Maria Tronea, vicepreședintă AMOPA ROUMANIE, și atelierul didactic având ca temă lectura poetică a unor tablouri aparținând pictorului belgian, atelier coordonat de conferențiar și de profesoara Constantina Constantin, bibliotecar.

După cum ne-a precizat profesor dr. Maria Tronea, inițiatorul evenimentului, anul acesta se împlinesc 120 de ani de la nașterea lui René Magritte, a cărui pictură se înscrie în universalitate, iar întâlnirile sub semnul artei și al interculturalității vor continua pe tot parcursul anului.