Studenţii la jurnalism din întreaga UE au posibilitatea, până în data de 29 iunie 2018, să se înscrie în programul Youth4Regions, ediţia 2018. Tinerii sunt invitaţi să participe la competiţie cu cele mai bune materiale, scrise sau video, despre un proiect cofinanţat prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) sau prin Fondul de coeziune.
Premiul este o excursie la Bruxelles pentru a realiza materiale despre ediţia 2018 a Săptămânii europene a oraşelor şi regiunilor – principalul eveniment european pe tema politicii de coeziune, ce aduce laolaltă numeroase personalităţi politice de la nivel european, naţional şi local şi jurnalişti din întreaga Europă.
28 de studenţi (câte unul din fiecare stat membru) vor fi selectaţi pentru participarea la Săptămâna europeană. Câştigătorii vor beneficia de cursuri de pregătire, la Bruxelles, pe tema jurnalismului, comunicării și politicii de coeziune, iar cele mai bune articole pe tema Săptămânii europene vor fi publicate în pagina Direcţiei Generale pentru Politică Regională şi Urbană a Comisiei Europene (DG REGIO), precum și în publicația sa periodică Panorama. Studenţii îşi pot depune candidatura în toate cele 24 de limbi oficiale ale UE.