Eurodeputatul PSD Victor Boștinaru: „Nu trebuie să alegem între lupta împotriva terorismului și protejarea civililor și a drepturilor omului”

0
358

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreședintele Grupului S&D pentru politică externă, a reiterat apelul către lidera diplomației Uniunii Europene și către Consiliul de Securitate al ONU pentru o soluție imediată la conflictul din Siria. Declarația eurodeputatului român a fost făcută în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, în contextul celei mai recente dezbateri privind situația din Siria și a atacurilor cu arme chimice, în prezența Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene, Federica Mogherini.

Conform eurodeputatului Victor Boștinaru: „Ororile și durata întinsă a conflictului sirian sunt de nedescris și cred că ne vor rămâne pe conștiință pe termen lung. Sunt îngrozit de poziționarea cinică a unor persoane care, de la ultimul atac chimic, neagă evidențele sau seriozitatea acestui atac și a celor de dinainte. Chiar trebuie să alegem între lupta împotriva terorismului și protejarea civililor și a drepturilor omului? Eu nu cred acest lucru!

            Trebuie clarificat încă o dată, Assad se angajează în ceea ce ONU a numit o «crimă de exterminare». Marea majoritate a victimelor siriene au fost ucise de alianța siriano-ruso-iraniană în atacuri deliberate, fără discriminare. Această alianță a vizat spitale, salvatorii și împiedică ajutorul umanitar pentru cei aflați în dificultate.

            Au fost comise mai multe atacuri chimice – aici nu există nicio îndoială – și nu există nicio îndoială că aceste acte sunt inacceptabile conform dreptului internațional și a Convenției de la Geneva. Atacurile țintite ale Marii Britanii, Statelor Unite și ale Franței au fost necesare pentru a preveni utilizarea pe viitor a armelor chimice.

            Rusia a respins 11 rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU și nu le-a respectat pe cele deja adoptate. Sunt ferm convins că o soluționare negociată este singura modalitate de a pune capăt acestui război. Acest proces însă pare la fel de îndepărtat când Assad este hotărât să împiedice orice proces de pace și să zdrobească orice alternativă democratică rămasă.

            Europa trebuie să continue să lucreze alături de Consiliul de Securitate al ONU, să continuăm apelurile noastre de încetare a focului pe întreg teritoriul sirian, inclusiv în Idlib și Afrin şi trebuie să revigorăm procesul politic la ONU. Totodată, susținem pe deplin activitatea Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice și solicităm Consiliului de Securitate al ONU să restabilească rapid un mecanism de tragere la răspunderea a celor care folosesc arme chimice.”