Succes al elevilor şi cadrelor didactice de la Liceul „Traian Vuia” din Craiova

0
670

Elevii Liceului „Traian Vuia” au obţinut , la sfărşitul săptămânii trecute, premiul al III-lea, la Concursul Naţional „Made for Europe”, etapă desfăşurată la Constanţa. Competiţia vizează valorizarea şi promovarea experienţelor acumulate în proiectele europene, stimulând creativitatea, inovaţia şi spritul de concurs, în cadrul Erasmus + – „Experienţa europeană pentru dezvoltarea competenţelor profesionale în domeniul electronicii” – proiect european desfăşurat în anul precedent, la care au participat 40 de elevi, de profil „tehnic”, din clasa a X-a, 13 dintre ei fiind din medii sociale defavorizate şi din familii monoparentale, participând la două stagii de pregătire în Cipru. „Ne-am prezentat cu un produs „Grătar cu rotisor”, prezentat de elevul Carol Şoşoi, realizat de acesta, împreună cu alți șase colegi, îndrumați de profesorii Luminița Lazăr, Rodica Dreşca, Mariana Stoineac, Irina Dorovschi și Cristiana Popescu, prin sprijinul prof. Ani Drăghici, din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dolj. Proiectul este unul considerat atractiv, produsul fiind uşor de manevrat şi de utilizat şi de persoane cu cerinţe educaţionale speciale, eliminindu-se efortul fizic, prin acţionarea electronică. Este un succes pentru noi, de care suntem mândri”, a precizat prof.  Ileana Moculescu, director al Liceului „Traian Vuia”.