Întâlnire internaţională pe tema migraţiei, la Universitatea din Craiova

0
633

Ieri, în Aula „Regele Mihai I al României”, din cadrul Universităţii din Craiova, s-a desfăşurat un simpozion internaţional, organizat de Liceul „Charles Laugier” din Craiova, pe tema problemei migraţiei şi implicaţiile pe care acestea le are în lumea de acum. Evenimentul a fost prilejuit şi de prezentarea Programului „Erasmus+” („Unissons nos coeurs sans frontieres” – „Inimi fără frontiere”), desfăşurat de unitatea de învăţământ, în parteneriat cu mai mulţi colaboratori (Universitatea din Craiova, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Direcţia Publică Comunitară de Asistenţă Socială a Municipiului Craiova, Serviciul pentru imigrări Dolj, Asociaţia „Global Help”), iar tema dezbaterii a fost „Consecinţele migraţiei în ţările europene”.

 Proiectul „Erasmus+” a început în 2015, când au avut loc atentatele teroriste de la Paris. „Eram în Franţa, în acel timp, împreună cu doamna director Ludmila Panea şi cu alţi colegi, la un schimb de experienţă pe un alt program. Când am văzut tragedia, ne-a dat seama că trebuie să facem ceva să implementăm programe de educaţie, pentru a nu mai avea loc astfel de tragedii. Atunci am luat legătura cu partenerii noştri din Franţa, iar în martie 2016 am aplicat proiectul, în toamna aceluiaşi an el intrând în implementare, pe o durată de trei ani. Proiectul este foarte mare, mai multe ţări fiind implicate”, a precizat prof.  Sorin Bîrsan, coordonator din parte Liceului „Charles Laugier”.

La rândul său, prof. Ludmila Panea, director la „Charles Laugier”, a menţionat: „Interculturalitatea se impune în învăţământul modern, prin dezvoltarea unor proiecte de acest fel, prin efectul migraţiei. Se pune accent pe dialogul multicultural, iar noi facem parte din acest proiec”. „Este nevoie de foarte multe activităţi extraşcolare, observând că atunci când elevii sunt implicaţi au rezultate foarte bune. Din punctul meu de vedere, în ceea ce priveşte migraţia, sunt două aspecte. Unul este cel al familiilor din România care pleacă în străinătate, pentru a găsi un loc de muncă mai bine plătit, luând cu ele şi copiii, aceştia învăţând în orașele unde ajung, iar cel de-al doilea este cel al cetăţenilor străini veniţi în ţara noastră şi nu ştiu cât de bine pregătită este şcoala românească pentru acest fenomen. În Dolj, am făcut mai multe programe de instruire şi avem foarte mulţi voluntari veniţi din ţările Uniunii Europene, care ne-au învăţat foarte multe lucruri. Încet-încet ajutăm integrarea celor care sosesc în România”, a declarat prof. Ani Drăghici, inspector pentru derularea proiectelor europene, în cadrul ISJ Dolj.

„Spaţiul universitar este unul al toleranţei”

Universitatea din Craiova este partener în acest proiect, ca în atâtea altele, iar prof. univ. dr. Nicu Panea, prorector pe Relaţii internaţionale şi imagine academică al instituţiei de învăţământ superior, a spus: „Uniunea Europeană a început să gândească altfel şi a acceptat că lumea se schimbă, accentuând nevoia de înţelegere a fenomenului migraţiei. La Universitatea din Craiova, avem parteneriate cu toate instituţiile similare din ţările europene. Spaţiul universitar este unul al toleranţei, unde înveţi, pe lângă materiile predate, să-l cunoşti pe celălalt. Trebuie să introducem conştiinţa bilingvismului sau al multilingvismului, pentru că fără cunoaşterea unei limbi străine este greu să te dezvolţi, ceea ce Universitatea din Craiova face de foarte mulţi ani”.

Prezent la întâlnire, prof. univ. dr. Dumitru Otovescu, preşedinte al Comisiei pentru Învăţământ, Cultură, Sănătate, Culte, Tineret şi Sport, din cadrul Consiliului Local Municipal Craiova, a arătat rolul Craiovei în lumea modernă: „Ne aflăm în acest trend al circulaţiei libere, suntem într-un oraş în care sunt toate instituţiile importante ale unei metropole europene”. Se aşteptau mai multe de la şeful Serviciului pentru imigrări Dolj, subcomisar Marian Iacob Calcinoschy , mai ales în ceea ce priveşte numărul cetăţenilor străini care se află în Dolj, însă acesta nu a făcut decât să prezinte legislaţia pentru cei care solicită intrarea în România.