Profesori ai Universității Naționale de Arte București vor conferenția la Craiova

0
370

Muzeul de Artă din Craiova anunță deschiderea unei serii de conferințe organizate în colaborare cu Universitatea Națională de Arte București, care vor fi prezentate periodic la Craiova de distinși profesori ai acestei instituții. Prima dintre întâlniri va avea loc joi, 29 martie, de la ora 17.00, în Sala Oglinzilor, și îi va fi dedicată sculptorului Constantin Brâncuși și relației sale cu modernitatea.

Invitat este prof. univ. dr. Cristian Robert Velescu (n. 1952), critic şi istoric de artă, scriitor, profesor de istoria artei la Universitatea Naţională de Arte București, membru al secţiei de critică al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Este autor al mai multor cărţi dedicate modernităţii româneşti şi europene, dar şi avangardei istorice, al unor cataloage de expoziţii și a numeroase texte critice, publicate în albume, reviste şi cataloage.

„Într-o perioadă în care întâlnirile cu adevărații specialiști în domeniul istoriei artei constituie evenimente prea rare în viața culturală a orașului, vă invităm să nu pierdeți prilejul unui dialog viu cu opera celui mai cunoscut artist român din lume”, este invitația reprezentanților muzeului craiovean, care anunță că intrarea la conferința de joi va fi liberă pentru public.