Lecție interactivă de ecologie, de Ziua Mondială a Apei

0
570

Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei continuă seria manifestărilor înscrise în cadrul proiectului cultural-educativ „Muzeul – o şcoală altfel”, cu conferința Monitorizarea calității apei Dunării și a sedimentelor pe sectorul Baziaș – Delta Dunării”, însoțită de o serie de videoproiecții prezentate de prof. univ. dr. Elena Gavrilescu, din cadrul Departamentului de Biologie și Ingineria Mediului, Facultatea de Horticultură a Universităţii din Craiova.

Evenimentul, sub coordonarea muzeografului dr. Olivia Cioboiu, are loc astăzi, ora 11.00, la sediul Secţiei de Ştiinţele Naturii (strada „Popa Șapcă” nr. 8) și este dedicat Zilei Mondiale a Apei (22 martie), sărbătoare internaţională având ca obiectiv conștientizarea populaţiei privind resursele de apă şi gama de servicii pe care le furnizează în vederea creşterii economice și a managementului durabil al mediului. Grupul O.N.U. pentru Apă (UN-Water) a stabilit ca în anul 2018 aceasta să se desfășoare sub deviza „Soluții naturale pentru apă”.

„Conferința se dorește a fi o lecție interactivă de ecologie privind structurile și funcțiile ecosistemelor acvatice din sectorul românesc al Dunării (compoziția fizico-chimică a apei și sedimentelor, populațiile planctonice și bentonice, conservarea biodiversității), măsurile de protecție ale apelor fluviului în concordanță cu Directiva Cadru a Uniunii Europene, efectele produse de impactul antropic și al activităților industriale asupra calității apelor Dunării”, se precizează într-un comunicat de presă al muzeului.

La manifestare și-au anunțat participarea studenţii Departamentului de Biologie și Ingineria Mediului al Facultăţii de Horticultură a Universităţii din Craiova, elevi ai Colegiului Tehnic „Costin D. Nenițescu” (prof. Iulia Cristea) și ai Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” (prof. Mihaela Dinu).