Marcel Iureş şi expoziţia „Atitudini” deschid Săptămâna Teatrului la „Colibri”

0
416

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” celebrează pentru al cincilea an consecutiv cele trei mari sărbători: Ziua Internaţională a Teatrului pentru copii şi tineret (20 martie), Ziua Internaţională a Marionetiştilor şi Păpuşarilor (21 martie) şi Ziua Mondială a Teatrului (27 martie), în cadrul Săptămânii Teatrului. Evenimentul se sărbătoreşte la Craiova din 2009, la iniţiativa Asociaţiei Culturale GAG, şi a fost preluat de Teatrul „Colibri” în anul 2014. Săptămâna Teatrului se deschide astăzi cu vernisajul expoziţiei de fotografii „Atitudini” – Marcel Iureş în imagini, care are loc la ora 18.00, în sala Studio a teatrului.

Producţie a Festivalului Naţional de Teatru – ediţia 2016, expoziţia „Atitudini” – Marcel Iureş în imagini cuprinde „imagini document din roluri-cheie ce trasează drumul actorului de la debut până astăzi, fotografii de atitudine – alb şi negru, griuri compensatoare şi roşu, esenţa unei mari cariere”, potrivit curatorului Irina Tapalagă. Odată cu expoziţia „Atitudini” se completează seria întâlnirilor Teatrului „Colibri” cu actorul Marcel Iureş, începute în toamna anului 2014, când în prezenţa sa era anunţat parteneriatul păpuşilor cu Teatrul ACT din Bucureşti, al cărui co-fondator este.

«Începând cu stagiunea „Colibri într-un ACT” a devenit oficial faptul că poveştile se spun şi pentru tineri la Teatrul „Colibri”. Din 2014, ei au putut vedea deja spectacole de foarte bună calitate din repertoriul Teatrului ACT la un preţ accesibil şi lor. Le pot vedea în continuare, pe scena păpuşilor, în stagiunea „Colibri. ACTul2”.  Actorul Marcel Iureş nu s-a oprit aici. Şi-a împlinit acasă, la Craiova, la Teatrul „Colibri”, două dorinţe:, de a juca alături de păpuşi şi păpuşari şi de a colabora cu regizorul Cristian Pepino. S-a întâmplat în noiembrie 2016, odată cu premiera spectacolului „Furtuna” de William Shakespeare», precizează reprezentanţii teatrului.

Expoziţia „Atitudini” – Marcel Iureş în imagini va rămâne deschisă în perioada 20-31 martie şi va putea fi vizitată conform programului Agenţiei Teatrului „Colibri”, de luni până sâmbătă, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminica în intervalul 10.00-13.00. Intrarea este liberă.

Săptămâna Teatrului mai cuprinde ateliere de creaţie şi teatru interactiv: de la orele 11.00, 17.00, 18.00 în zilele de 20, 21, 22 şi 23 martie şi de la orele 11.00 şi 12.00 în zilele de 24, 25 şi 27 martie. Preţul biletului pentru un atelier este 5 lei. De asemenea, timp de trei zile (22, 23, 24 martie), între orele 10.00 şi 16.00, au loc Porţi Deschise la electroColibri, curioşii fiind aşteptaţi să vadă ce se află în culisele şi atelierele de producţie ale instituţiei.

Mâine, 21 martie, de Ziua Internaţională a Marionetiştilor, la Centrul Multifuncţional Craiova se va deschide, la ora 11.00, expoziţia de scenografie „Cartea, păpuşa, povestea”, cu prilejul Zilei Olteniei. Expoziţia reconstituie pentru publicul iubitor de teatru drumul poveştii de la carte la spectacol, prezentând elemente de recuzită, decor şi păpuşi din spectacolele ce au îmbogăţit repertoriul Teatrului Colibri aproape 70 de ani.

În această perioadă, cei mici sunt aşteptaţi şi la spectacole: „Inimă de piatră” (sâmbătă, 24 martie, ora 18.00), „Jocuri magice” (duminică, 25 martie, ora 11.00), „Vrăjitorul din Oz” (luni, 26 martie, ora 11.00) şi „Prinţul Broască” (marţi, 27 martie, ora 11.00 – în cadrul Campaniei UNITER „Artiştii pentru artişti”). Luni, 26 martie, ora 13.00, scriitoarea Doina Ruşti îşi aşteaptă publicul la Teatrul „Colibri” cu un spectacol al lecturii având ca pretext volumul „Mâţa Vinerii” (Ed. Polirom, 2017).