Scădere a procentului de promovabilitate şi cinci note maxime, la simularea Evaluării Naţionale

0
437

Ieri, a avut loc şedinţa cu directorii instituţiilor de învăţământ preuniversitar din Dolj, unde au fost dezbătute mai multe proiecte aflate pe ordinea de zi, dar, poate, cel mai important punct a fost cel al prezentării rezultatelor de la simularea naţională a elevilor de clasa a VIII-a. Se observă o scădere faţă de anul trecut, în ceea ce priveşte procentul de promovabilitate.

Simularea examenului de Evaluare Naţională, pentru elevii de clasa a VIII-a a debutat, pe 5 martie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română, unde au participat 4.543 de elevi, din cei 5.319 înscrişi, 409 dintre aceştia având situaţia neîncheiată pe primul semestru al anului şcolar 2017 – 2018. A doua zi a avut loc examenul la Matematică, unde, din acelaşi total, au fost prezenţi 4.543 de elevi.

„Am avut 156 de centre de examinare, 25 în Craiova, tot aici fiind şi două centre pentru învăţământul special (Şcoala Gimnazială „Sf. Vasile” şi Şcoala Profesională Specială). După centralizarea rezultatelor, putem spune că s-au obţinut 1.635 de note sub 5,00, la Limba română, şi 2.828 la Matematică, aici, din ce am înţeles fiind dificultăţi la geometrie. Dar nu putem trece cu vederea că au fost şi 18 note maxime la Limba română şi 52 la Matematică, iar cinci elevi au obţinut media generală 10,00. Procentul de promovabilitate a fost de 48,19%, faţă de 52,26% în anul precedent, în timp ce în 2016 a fost de 45,75%. Va urma, conform metodologiei, o perioadă în care vor fi analizate, atât la clasă, consiliile profesorale, cât şi cu părinţii rezultatele, astfel încât să fie găsite modalităţi de remediere a deficienţelor, pentru ca, în vară, atunci când va avea loc examinarea reală să fie obţinute note cât mai bune”, a precizat prof.  Monica Leontina Sună, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Trebuie menţionaţi şi cei cinci elevi care au obţinut nota maximă:  Vlad Mihai Ciuperceanu, Andrei Călin Vlăiculescu (ambii de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova), Ana Maria Efrem (Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova), Maria Alexandra Paveliu (Şcoala Gimnazială „Traian” din Craiova), Andreea Murăriţă (Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Craiova).