Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut ieri, 8 martie, o întrevedere cu Aleksandar Vucic, președintele Republicii Serbia, aflat în vizită oficială în România.
Cei doi oficiali au abordat în cadrul discuțiilor subiecte de interes comun, precum stadiul cooperării bilaterale, inclusiv la nivel sectorial, procesul negocierilor de aderare ale Republicii Serbia la UE, precum şi evoluțiile recente la nivel regional.
Cu această ocazie, președintele Republicii Serbia a lansat prim-ministrului român invitația de a efectua o vizită oficială în țara sa.
În cadrul întrevederii, a fost apreciat nivelul dialogului politic între România și Serbia și trendul ascendent al relației economice bilaterale și al schimburilor comerciale. În acest context, au fost discutate măsuri de sprijin pentru oamenii de afaceri din cele două țări.
Au fost discutate, de asemenea, elemente legate de politicile guvernamentale și de promovare politică în plan bilateral, precum și promovarea egalității de gen în cadrul administrației centrale și locale.
Cei doi înalți oficiali au discutat pe larg despre subiectul interconectărilor în domeniul transporturilor și în sectorul energiei, esențiale în apropierea celor două economii, în asigurarea securității energetice și a apropierii dintre cetățenii celor două țări. În context, a fost evocată posibilitatea reluării traficului feroviar pe ruta Timișoara-Vârșeț.
Totodată, au fost abordate subiecte privind cooperarea în domeniul infrastructurii urbane, a susținerii polilor de creștere și dezvoltare regională și a valorificării potențialului cooperării agricole bilaterale – teme care se regăsesc și pe agenda cooperării regionale și a celei circumscrise Strategiei Dunării.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reconfirmat sprijinul politic ferm al României pentru parcursul european al Serbiei și disponibilitatea de a împărtăși experiența țării noastre în procesul de negociere cu Uniunea Europeană.
Premierul Viorica Dăncilă a salutat numirea, de ambele părți, a președinților Comisiei Mixte pentru minorități.
De asemenea, șeful Executivului român a exprimat necesitatea continuării dialogului pe tema minorității române din Serbia, utilizând mecanismele bilaterale existente. Asigurarea și respectarea drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale, mai ales cele privind accesul la mass-media, educaţie şi serviciu religios în limba maternă sunt esențiale pentru păstrarea identității specifice a etnicilor români.