Iohannis, după întâlnirea cu omologul său sârb: Soluţionarea problemei Kosovo va însemna un pas în direcţia europeană pentru toată zona

0
3689

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, după întâlnirea cu omologul său sârb, că problema Kosovo este complicată şi că fără o soluţie în relaţia dintre Serbia şi Kosovo, ţara vecină nu va putea Adera la Uniunea Europeană, adăugând că România este dispusă să se implice în găsirea unei soluţii.

„Am discutat, desigur, şi despre Kosovo. Kosovo este o temă care este complicată. Este complicată şi cred că soluţionarea problemei Kosovo va însemna un pas enorm în direcţia europeană pentru toată zona Balcanilor de Vest, şi aici vom rămâne într-o legătură strânsă pentru a discuta împreună şi posibilele soluţii şi rolul pe care România poate să-l joace în soluţionarea acestei chestiuni. Noi suntem dispuşi, subliniez, suntem dispuşi să ne implicăm în găsirea unor soluţii bune pentru întreaga zonă”, a precizat Iohannis.

Acesta a adăugat că nu are o soluţie-patent, dar că îşi doreşte foarte mult să se găsească soluţii. „Aici, toţi oficialii europeni au fost foarte clari. Aderarea Serbiei la Uniunea Europeană se va face numai în condiţiile în care relaţia dintre Serbia şi Kosovo este planificată şi clară. Pe de altă parte, toţi oficialii europeni, şi eu, am subliniat că ne dorim ca într-un orizont de timp rezonabil, zona Balcanilor de Vest să devină parte a Uniunii Europene, şi atunci e clar că fără soluţia în această problemă, nu vor exista progrese semnificative”, a susţinut şeful statului.

La rândul său, preşedintele sârb spus că îi este recunoscător lui Iohannis şi românilor pentru sprijinul pe care România îl acordă pentru calea europeană a Serbiei, dar şi pentru dorinţa de a se ajunge la un compromis în ceea ce priveşte chestiunea Kosovo.