Frontiera între Canada şi SUA nu reprezintă un exemplu pentru rezolvarea problemei privind viitoarea frontieră între Irlanda şi regiunea britanică Irlanda de Nord, în urma retragerii Marii Britanii din UE, a declarat premierul irlandez Leo Varadkar. Irlanda de Nord va devenit singura frontieră terestră a Marii Britanii cu Uniunea Europeană, după retragerea acesteia din Blocul comunitar. În acest context, şeful Guvernului de la Dublin a îndemnat-o pe Theresa May să ofere alternative privind rezolvarea problemei, pentru a evita reinstituirea unei frontiere fizice. În cadrul unui discurs susţinut în faţa Parlamentului, Theresa May a declarat luni că ia în considerare mai multe exemple de aranjamente privind rezolvarea problemei frontierei irlandeze, inclusiv exemplul graniţei între Canada şi Statele Unite. Cu toate acestea, Leo Varadkar refuză categoric ideea. „Cu siguranţă nu este o soluţie pe care să o luăm în considerare. Am vizitat acea frontieră în luna august şi am văzut infrastructură fizică, oficii vamala şi oameni în uniformă, având arme şi câini”, a declarat oficialul irlandez. Boris Johnson, ministrul britanic de Externe, a afirmat recent că problema frontierei este folosită pentru a încerca să menţină Marea Britanie în uniune vamală cu Uniunea Europeană şi astfel să împiedice procedura de Brexit. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat joi că poziţia Marii Britanii privind ieşirea din Piaţa Unică şi Uniunea Vamală ar putea duce la crearea unei „frontiere dure” pe insula Irlanda.