Donald Trump ar putea efectua o vizită la Ierusalim pentru deschiderea ambasadei SUA

0
353

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că ia în considerare efectuarea unei vizite oficiale în Israel pentru deschiderea ambasadei SUA la Ierusalim, în urma unei discuţii avute cu premierul israelian Benjamin Netanyahu la Casa Albă. Decizia lui Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului şi de a muta ambasada de la Tel Aviv a întrerupt politica Statelor Unite din ultimele decenii, potrivit căreia statutul oraşului trebuie decis în negocierile cu palestinienii, care vor ca Ierusalimul de Est să fie capitala viitorului lor stat. În acest context, Donald Trump a anunţat că ar putea efectua o vizită oficială la Ierusalim în perioada deschiderii ambasadei SUA, care va avea loc în luna mai. “Dacă voi putea, voi merge”, a declarat liderul de la Casa Albă. Pe agenda discuţiei celor doi s-au aflat şi relaţiile tensionate pe care ambii lideri le au cu Iranul. “Dacă trebuie să numesc cea mai mare provocare din Orientul Mijlociu, pentru ţările noastre, pentru vecinii arabi, aceasta poate fi descrisă într-un singur cuvânt: Iran. Iranul trebuie oprit. Aceasta este provocarea noastră comună”, a declarat Netanyahu. Preşedintele Donald Trump a oferit un ultimatul puterilor europene, pe 12 ianuarie, privind “schimbarea greşelilor teribile ale acordului nuclear iranian”, ameninţând cu reluarea sancţiunilor. Pe 18 februarie, Netanyahu a declarat că Iranul reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa lumii, adăugând că ţara sa va lua măsuri împotriva regimului de la Teheran.