Şoferul fugar din Brazdă rămâne singur după gratii

0
440

Şoferul fugar, vinovat de evenimentului rutier produs pe 20 ianuarie, pe bulevardul Dacia, din Craiova, în cartierul Brazda lui Novac, în care un bărbat de 37 de ani şi fetiţa lui, de 1 an şi 7 luni, au fost răniţi, rămâne în spatele gratiilor. În schimb cel de-al doilea bărbat arestat preventiv în acest caz a fost plasat, ieri, în arest la domiciliu. Hotărârea a fost luată de Tribunalul Dolj, care a judecat contestaţiile formulate de inculpaţi şi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova şi este definitivă. Alţi doi complici ai şoferului fugar sunt cercetaţi în dosar, unul fiind sub control judiciar şi cel de-al doilea în arest la domiciliu.

Magistraţii Tribunalului Dolj au judecat, ieri, contestaţiile în dosarul accidentului provocat pe 20 ianuarie a.c. de craioveanul Ionuţ Cristian Manea, de 33 de ani, care a lovit cu Mercedesul un bărbat de 37 de ani şi pe fiica sa, de 1 an şi 7 luni şi a fugit, fiind prins după aproape trei săptămâni. Dacă Judecătoria Craiova a dispus arestarea preventivă pe 30 de zile a şoferului vinovat şi a unui complice al său, alţi doi bărbaţi fiind plasaţi unul în arest la domiciliu şi altul sub control judiciar, ieri, Tribunalul Dolj a hotărât ca numai Manea să rămână după gratii, celălalt inculpat fiind plasat în arest la domiciliu:

„Admite contestaţia formulată de contestatorul-inculpat Floricel Mădălin. Desfiinţează în parte încheierea de şedinţă nr.22 din data de 07.02.2018 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Craiova şi rejudecând: Înlocuieşte măsura arestării preventive, luată faţă de inculpatul Floricel Mădălin, prin încheierea de şedinţă menţionată anterior, cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.02.2018 şi până la data de 17.03.2018, inclusiv. (…) Respinge contestaţiile formulate de contestatorul Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova şi de contestatorul-inculpat Manea Cristian Ionuţ, împotriva încheierii de şedinţă nr.22 din data de 07.02.2018 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Craiova”, se arată în hotărârea din 16 februarie a Tribunalului Dolj, care este definitivă.

Şi-a dezmembrat maşina ca să acopere urmele

Reamintim că, după aproape trei săptămâni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj au anunţat, pe 6 februarie a.c., că au identificat şoferul, Ionuţ Cristian Manea, de 33 de ani, din Craiova, şi alte trei persoane care au favorizat şi tăinuit fapta de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, în cazul accidentului din 20 ianuarie a.c. Mai exact, potrivit Poliţiei, şoferul care a lovit fetiţa şi pe tatăl ei, a acroşat şi un autoturism, astfel că maşina sa, un Mercedes, a fost avariată. A ascuns-o după comiterea faptei, apoi, cu ajutorul a trei prieteni, a făcut-o bucăţi, ca să-şi acopere urmele. În baza mandatelor emise de instanţă, oamenii legii au făcut, marţi, 6 februarie a.c., 11 percheziţii la imobilele în care locuiesc cei patru, dar şi în alte locaţii din municipiului Craiova, comuna Leu şi comuna Cârcea. În urma descinderilor, au fost găsite şi ridicate mai multe părţi componente ale autoturismului implicat în eveniment. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au dispus continuarea urmăririi penale faţă de Ionuţ Cristian Manea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, iar faţă de Călin Pop, de 45 ani, din Craiova şi Mădălin Floricel, de 38 ani, din Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în timp ce Marius Vasile, de 35 ani, din comuna Leu, a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de tăinuire. Cei patru suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj. Pe 7 februarie a.c. au fost prezentaţi Judecătoriei Craiova care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a şoferului fugar, Ionuţ Cristian Manea şi a lui Mădălin Floricel, în timp ce Laurenţiu Călin Pop a fost plasat în arest la domiciliu pe o durată de 30 de zile, iar Marius Vasile a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Manea şi Floricel, dar şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au contestat hotărârea, Tribunalul Dolj pronunţând, ieri, hotărârea definitivă.

Autorul accidentului nu este pentru prima dată după gratii. El a mai fost arestat în anul 2009, pentru un scandal pe care l-a provocat într-un local din municipiu. Ionuţ Cristian Manea a fost condamnat printr-o hotărâre rămasă definitivă pe 15 martie 2010, la Curtea de Apel Craiova, la 2 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 4 ani pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Şi Laurenţiu Călin Pop a fost fugar şi a făcut puşcărie. El a fost urmărit la nivel internaţional din noiembrie 2014, când a fost condamnat pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice la 10 luni de închisoare cu executare, însă a fugit în Italia înainte de pronunţarea hotărârii definitive, fiind prins în septembrie 2016.