Un bărbat în vârstă de 76 de ani, din Craiova, a fost lovit de o maşină, miercuri seară, pe bulevardul Decebal din municipiu, în apropiere de Reloc. La fața locului a ajuns un echipaj SMURD care l-a găsit pe bărbat întins pe carosabil, iar medicii au demarat imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, acestea au rămas fără rezultat, astfel că, după zeci de minute, medicii n-au avut de ales și au declarat decesul lui Ion Bălan. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, bărbatul traversa strada prin loc nepermis și a fost surprins și lovit de un autoturism Opel Corsa condus de Cristina Nicoleta Voinea, de 34 de ani, din Craiova. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar pe numele ei oamenii legii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.