Sub conducerea muzicală a dirijorului Walter Attanasi și cu participarea solistului Dino de Palma și a sa vioară Mantegazza din 1795, ambii din Italia, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” prezintă astă-seară, de la ora 19.00, un concert cu lucrări de Paganini, Saint-Saens și Bizet, cărora – respectând tipicul stagiunii „Muzica unește”, dedicată Marii Uniri – le este alăturată o compoziție din repertoriul românesc, de Filip Lazăr.
Născut la Trieste, Walter Attanasi, considerat unul dintre cei mai interesanţi şefi de orchestră ai generaţiei sale, a fost invitat să dirijeze un vast repertoriu simfonic şi de operă pentru diverse şi prestigioase colective artistice, cum sunt Il Teatro alla Scala di Milano, l’Arena di Verona, l’Opera di Roma. Versatilitatea sa artistică i-a oferit posibilitatea de a colabora şi cu mari jazzmani şi cu importante instituţii, precum Umbria Jazz, Global Forum din Roma, Diane Reeves, Quincy Jones, Stefano Di Battista, Roberto Gatto, Danilo Rea, Flavio Boltro. Este Cetăţean de Onoare al oraşului Portsmouth din Virginia, S.U.A. Actualmente, este director al festivalurilor Italian Arte Fest, Umbria Music Fest International, director muzical al Operei Române din Craiova şi, de la 1 ianuarie 2018, dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia” Craiova.
Dino de Palma beneficiază de o dublă specializare muzicală (vioară la Conservatorul din Frosinone, violă la Conservatorul din Bari), având și o diplomă în Literatură și Arte la Universitatea din Roma. Ca solist și interpret de muzică de cameră, a cântat în celebre săli de concert precum Carnegie Hall și Lincoln Center din New York. În cei peste 20 de ani de activitate, a concertat în Rusia, SUA, Brazilia, Franța, Egipt, Australia, Taiwan, Israel, Turcia, Suedia, Lituania, India, Japonia, Coreea de Sud, Germania, Spania, Italia, Cehia, Argentina, Uruguay, alături de mari artiști precum Jerry Lewis, Liza Minnelli, Andrea Bocelli, Placido Domingo. În prezent, este profesor de vioară la Conservatorul „Umberto Giordano” din Foggia și profesor-asociat la Universitatea Sungshin din Seul (Coreea de Sud), unde susține master-class-uri în vioară și muzică de cameră.
***
În program:
Filip Lazăr: Muzică pentru Radio
Niccolo Paganini: Variaţiuni pe o singură coardă pe o temă de Rossini pentru vioară și orchestră
Camille Saint-Saens: Introducere și Rondo capriccioso pentru vioară și orchestră, op. 28
Georges Bizet: Simfonia în Do major