EDITORIAL / Jocurile Olimpice de iarnă: Toate privirile spre Kim Yo-jong!

0
476

Ceremonia de deschidere a celei de-a XXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă de la – Coreea de Sud – a fost fabuloasă, dacă nu mai mult. 92 de naţiuni ale lumii sunt prezente, şi 2.900 de sportivi se vor confrunta pentru 102 titluri olimpice, în 7 sporturi şi 15 discipline, de-a lungul a 15 zile. România participă cu o delegaţie de 27 de sportivi, care vor concura la 8 discipline (bob, schi alpin, patinaj viteză, schi fond, sărituri cu schiurile, biatlon, sanie, şi scheleton). Evident, plusul de interes, de emoţie chiar, cum spunea, în alocuţiunea sa, Thomas Bach, preşedintele CIO, al actualei ediţii, este conferit de prezenţa delegaţiei de sportivi nord-coreeni, care au defilat împreună cu cei cei sud-coreeni, în ovaţiile asistenţei, sub un drapel neutru, purtat de către un tânăr nord-coreean şi o tânără sud-coreeană. Încât strângerea de mâini dintre preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi preşedintele prezidiului Adunării Populare nord-coreene, Kim Jong-nan, a fost considerată ca un simbol, menit să antameze pacea mult dorită în întrega regiune. Cele două personalităţii s-au întâlnit înaintea ceremoniei de deschidere în cadrul unei recepţii. Chiar dacă Kim Jong-nan are o funcţie mai mult onorifică, el este totuşi cel mai înalt demnitar nord-coreean care vine în Sud, în timp ce Kim Yo-jong, sora liderului de la Phenian, este primul membru al dinastiei ce domneşte în Coreea de Nord, care soseşte pe teritoriul marelui rival, de la încheierea războiului din Peninsulă. Ultimul membru al familiei Kim Jong-un, ajuns la Seul, a fost bunicul său, Kim Il-sung, fondatorului regimului, când forţele militare cucereau capitala în 1950. Trei ani mai târziu, conflictul se oprea, printr-o încetare convenită a focului, dar nu şi printr-un tratat de pace, cele două ţări aflându-se tehnic în război, Peninsula rămânând divizată printr-o zonă demilitarizată. Kim Jong-nan şi Kim Yo-jong au fost întâmpinaţi de ministrul sud-coreean al unificării, Cho Myoung-gyon, iar la tribuna oficială a Stadionului Olimpic, care a găzduit festivitatea, sora preşedintelui Kim Jong-un a fost salutată de preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, moment forte al ceremoniei. Încât pe Twitter, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a scris: «Jocurile de la Pyeongchang sunt „jocurile păcii”. Bravo Coreea de Sud pentru acest moment istoric». Ţintă a întregii atenţii, din partea mediei sud-coreene, surâzătoare, îmbrăcată în negru, Kim Yo-jong, femeia cea mai puternică din Coreea de Nord, demonstrează prin prezenţa sa, a spus preşedintele sud-coreean, „dorinţa Nordului de a reduce tensiunile în Peninsulă”. Întrebarea care stăruie este următoarea: ce mesaj aduce în numele fratelui său, şi dacă va fi organizată o întâlnire cu vicepreşedintele american Mike Pence, anunţat a fi prezent la Pyeongchang. Sportul a demonstrat, de-a lungul decenilor, că nu rezolvă conflictele, dar permite relansarea dialogului. Din raţiuni organizatorice, cele două Corei au restabilit o linie telefonică, suspendată din 2015. În vârstă de 31 de ani, născută în 1987, potrivit serviciilor sud-coreene, şi în 1989, potrivit serviciilor americane, Kim Yo-jong este din octombrie 2017 membru al Biroului Politic al Partidului Muncitorilor, prezidat de fratele său, şi gestionează, între altele, legăturile cu puternicul minister al Securităţii Statului. Este şcolarizată în Elveţia (1996-2000), la şcoala publică Steinholz de Liebefeld, care primeşte copii de diplomaţi, lângă Berna, a urmat cursurile Universităţii Kim Il-sung şi, apoi, după moartea mamei sale, alte cursuri în Europa occidentală. Declarând deschise Jocurile Olimpice de iarnă, preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a fost îndelung ovaţionat. Flacăra olimpică a fost depusă de Kim Yu-na, fostă campioană olimpică la Vancouver, în 2010, la patinaj artistic, vicecampioană olimpică, în 2014, şi dublă campioană a lumii, aceasta preluând-o de la Jong Su-hyon, pentru Nord şi Park Jong-ah pentru Sud. Şi superbul spectacol pirotehnic era declanşat.