Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a fost exclus din PSD, alături de viceprimarul Gabriel Harabagiu şi Sorin Iacoban

0
528

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a fost exclus din PSD, alături de viceprimarul Gabriel Harabagiu şi Sorin Iacoban. Preşedintele PSD Iaşi, Maricel Popa, spune că decizia e definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mihai Chirica

Excluderea lui Mihai Chirica, a viceprimarului Gabriel Harabagiu şi a lui Sorin Iacoban a fost votată vineri, cu 18 voturi din 21 posibile, în Biroul Permanent Judeţean al PSD Iaşi. Preşedintele PSD Iaşi, Maricel Popa, a declarat că, potrivit statutului, decizia este definitivă. “Domnii sancţionaţi cu excluderea au posibilitatea de a se reînscrie peste un an în PSD. Inclusiv domnul Chirica. Ei au avut posibilitatea de a se exprima democratic, dar nu oricum, la colţ de stradă. Acesta este motivul excluderii din partid. Eu vreau să colaborez cu domnul primar Chirica, pentru că avem proiecte importante de dus la capăt împreună”, a spus Maricel Popa.

Mihai Chirica a părăsit, ieri, şedinţa Biroului Judeţean al PSD Iaşi, în care se discuta excluderea sa din partid, declarând că susţinătorii săi au fost ”invitaţi” să părăsească sala. “După ce ne-am expus punctele de vedere, li s-a cerut celor care ne susţin să părăsească sala. Am plecat împreună cu ei. Ni s-a reproşat că am emis comunicate referitoare la susţinerea Guvernelor Grindeanu şi Tudose. Am explicat susţinerea pe care am avut-o faţă de acele guverne. Au fost date 3 voturi în Comisia de Etică, dar la final ar fi fost 7. Nu a fost respectat regulamentul. Noi am venit azi pentru a coase o fisură între organizaţia municipală şi cea judeţeană”, a declarat Mihai Chirica. Chirica spunea că statutar nu poate fi exclus, deoarece decizia Biroului Judeţean trebuie trimisă la organizaţia municipală.

             Marţi seara, Comisia de etică a PSD Iaşi a recomandat excluderea din partid a lui Mihai Chirica, a viceprimarului Gabriel Harabagiu şi a lui Sorin Iacoban. Ulterior, Organizaţia Municipală Iaşi a votat ca Mihai Chirica să rămână în PSD. Mai mulţi lideri PSD Iaşi i-ar reproşa lui Chirica faptul că, în ianuarie 2018, filiala municipală, controlată de primarul Iaşului, şi-a anunţat susţinerea pentru fostul premier Mihai Tudose, în condiţiile în care organizaţia judeţeană s-a poziţionat de partea liderului partidului, Liviu Dragnea.

           În urmă cu un an, vicepreşedintele PSD, Mihai Chirica, preşedinte interimar al PSD Iaşi, a fost suspendat din toate funcţiile politice la o şedinţă a CExN al PSD, dar fără a se aplica sancţiunea excluderii din partid. Liderul PSD Liviu Dragnea spunea atunci că a refuzat să supună votului CExN excluderea lui Mihai Chirica, el arătând că aceasta ar fi trecut cu o majoritate ”zdrobitoare” şi că se aşteaptă ca, în perioada următoare, Chirica să înţeleagă motivele nervozităţii pe care a creat-o în PSD.