Alb-albaştrii, cu geana pe puncte

0
407

Universitatea Craiova – Sepsi OSK

Stadion: „Ion Oblemenco”, duminică, ora 20.45

Universitatea Craiova: Calancea – Screciu, Kelic, Tiago Ferreira – Martic, Mateiu, Zlatinski, Briceag – Mitriţă, Gustavo, Băluţă. Antrenor: Devis Mangia. Rezerve: Mitrovic – Dimitrov, R. Popa, Bic, Bărbuţ, Burlacu, M. Roman.

Sepsi OSK: Râmniceanu – Dalmau, Viera, Obsivac, Sato – Petrovikj, Gorrin – Oliveira, Fülöp, Hamed – Kuku. Antrenor: Eugen Neagoe. Rezerve: Niczuly – I. Ursu, M. Burlacu, Hadnagy, Al. Chiriţă, P. Petre, C. Dima.

În primul meci pe teren propriu din 2018, Universitatea Craiova întâlneşte Sepsi, echipa pregătită de fostul jucător şi antrenor al Ştiinţei, Eugen Neagoe

La aproape două luni de la despărţirea de fani, Universitatea Craiova dispută primul meci pe teren propriu din 2018. Adversară, ca şi la ultimul joc pe „Ion Oblemenco”, este tot o formaţie ardeleană, dar de această dată de la polul inferior al ierarhiei, Sepsi OSK. Deşi se află la primul sezon în Liga I, formaţia covăsneană a întâlnit de trei ori până acum Universitatea Craiova, în ultimele două sezoane ale Cupei României şi, evident, în turul sezonului regulat. De fiecare partidele s-au jucat la Braşov şi au fost adjudecate de alb-albaştrii, 1-0, după prelungiri, şi 2-0, în partidele de Cupă, şi 3-2 în campionat. Pentru duelul de duminică, Devis Mangia nu se poate baza pe Nicuşor Bancu, suspendat, dar revine căpitanul Băluţă. Antrenorul italian a prefaţat astfel duelul cu Sepsi. „Meciul este unul dificil, fiindcă nu avem prea multe informaţii despre noua componenţă a adversarului, care a schimbat foarte mulţi jucători. De asemenea, Sepsi a început foarte bine a doua parte a sezonului, cu o victorie contra Timişoarei, în urma unui meci bun, în care au stat foarte bine în teren. Faţă de cele două meciuri directe cu ei din acest sezon, în campionat şi în Cupă, au un nou antrenor şi foarte mulţi jucători noi, sunt practic o altă echipă. Trebuie să intrăm pe treen cu o atitudine foarte bună, foarte concentraţi, pentru a ne putea impune. 80% dintre echipele care au venit pe terenul nostru au venit să se apere, nu ştiu dacă va face acelaşi lucru şi Sepsi. Dacă ne vor ataca, noi trebuie să fim pregătiţi să ne apărăm. În caz că se vor aşeza pe mai multe rânduri în apărare, noi trebuie să ştim cum să-i desfacem. Nu ştiu dacă pentru ei este un avantaj că au un antrenor craiovean, care ne cunoaşte foarte bine, fiindcă la ce tehnologii sunt acum în fotbal toată lumea ştie totul despre toată lumea. Nu avem secrete, toţi ştiu cum jucăm şi o vom face la fel, nu schimbăm stilul de joc” a declarat antrenorul italian. Şi Cristi Bărbuţ spune că victoria poate fi obţinută doar printr-o concentrare maximă la acest joc: „Toată lumea crede că va fi un meci uşor cu Sepsi, dar numai noi ni-l putem face uşor, intrând foarte concentraţi pe teren. Sper ca de data aceasta să obţinem toate cele 3 puncte. Avem nevoie de cât mai multe puncte, mai ales că acestea se înjumătăţesc”.

Neagoe: „Universitatea este cea mai iubită echipă din România, îmi doresc să ia titlul”

Ca de obicei, Eugen Neagoe a avut un discurs sentimental la adresa Universităţii Craiova, însă în acelaşi timp a precizat că-şi doreşte victoria. Ultima dată când a fost adversarul Ştiinţei, „Geană” a reuşit să câştige, scor 2-1 într-un meci CSMP Iaşi – „U” Craiova, gol Băluţă pentru alb-albaştri. La Iaşi evolua atunci şi vietnamezul Sato, care acum se află sub comanda lui Neagoe şi la Sepsi. „Universitatea Craiova este echipa la care am jucat mulţi ani, cu care am obţinut trofee, nu-mi doresc să joc contra ei, dar asta este viaţa. Îi respectăm pe adversari, fomează o echipă bună, una dintre cele mai bune din campionat, dar vom face tot ce depinde de noi să obţinem un rezultat favorabil. Trebuie să fim atenţi la toţi jucătorii lor, care meritau să câştige la Dinamo, după aspectul jocului. Este o bucurie să jucăm pe un asemenea stadion şi în faţa unui asemenea public. Craiova este cea mai iubită echipă din România, are suporteri fantastici, care creează o presiune enormă pe adversari, este o plăcere să-i revăd, să mă întâlnesc cu ei. Mi-aş dori ca Universitatea să ia campionatul, mai ales că nu s-a mai reuşit acest lucru de mult timp, de la generaţia mea, dar duminică mi-aş dori să luăm noi cele 3 puncte. Nu mergem în excursie la Craiova, fiindcă avem nevoie de victorie. Am mare încredere în băieţi, am nişte jucători admirabili” a declarat „Geană”, care nu poate miza pe Ghinga, suspendat. Ivorianul Viera, învestit căpitan de echipă, spune că nu ar fi o surpriză dacă Sepsi ar învinge în Bănie. Viera este unul dintre numeroşii jucători aduşi în iarna aceasta la Sepsi, Neagoe schimbând aproape întregul lot. Efectul a fost pozitiv, săptămâna trecută formaţia covăsneană câştigând cu 1-0 meciul cu ACS Poli, gol marcat pe final de veteranul Hadnagy.