Cutremur la Urzicuţa

0
427

Cutremurul petrecut recent în Turcia, soldat cu sute de morţi şi răniţi, dar şi cu pagube materiale considerabile, i-a determinat pe reprezentanţii autorităţilor locale din comuna doljeană Urzicuţa să pună la cale un exerciţiu pentru a testa modul de reacţie, dar şi pentru a pregăti populaţia în situaţia producerii unui eveniment de acest gen. Astfel, după ce a fost bine pus la punct programul, la sfârşitul săptămânii trecute, vineri, de la ora 10:30, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Urzicuţa a dat alarma de cutremur. În primul rând au fost evacuaţi toţi elevii din şcoală, însă, din nefericire, patru dintre ei erau la un magazin de lângă unitatea de învăţământ şi au fost prinşi sub dărâmături, astfel că a fost nevoie ca voluntarii să-i salveze şi să transporte la corturile de prim ajutor montate special pentru victimele care au nevoie de îngrijiri medicale. Pe lângă magazinul respectiv, cutremurul a mai distrus dispensarul uman, mai multe gospodării ale populaţiei şi un grajd cu animale. În plus, un stâlp de înaltă tensiune şi un copac au căzut pe şosea, pe DJ 561 A, blocând accesul în localitate. Astfel, localnicii au fost nevoiţi să se descurce cu mijloace proprii, un autoturism Dacia Logan, al primăriei Urzicuţa, fiind transformat în ambulanţă pentru preluarea şi transportarea răniţilor la punctele de prim ajutor, în timp ce tractorul şi buldozerul au fost folosite pentru îndepărtarea stâlpului şi pomului de pe drum. Pentru persoanele care au rămas fără adăpost în urma cutremurului, s-a amenajat în incinta Căminului Cultural un punct de primire, unde oamenii au primit hrană, un ceai cald, iar cei care aveau nevoie puteau discuta şi cu preotul. Pe lângă cei 40 de membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Urzicuţa, în exerciţiu au mai fost cooptaţi poliţişti de la Secţia de Poliţie Rurală Rast, medicul şi asistentele din localitate, cadrele didactice şi reprezentanţii administraţiei publice locale. La final, exerciţiul a fost considerat un succes, însă oamenii sunt conştienţi că într-o situaţie reală lucrurile nu s-ar derula atât de bine, mai ales din cauza panicii. Tocmai de aceea, autorităţile spus că astfel de exerciţii sunt mai mult decât bine-venite, întrucât îi învaţă pe oameni ce au de făcut şi cum trebuie să reacţioneze dacă se întâmplă cu adevărat o tragedie.