Timp de două zile, astăzi şi mâine, comisarul european pentru politică regională Corina Creţu va efectua o vizită oficială în România. Înaltul oficial european se va întâlni cu Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, pentru a discuta tematica fondurilor europene.
Comisarul Corina Creţu va participa la conferinţa ”Fondurile europene, absorbţia şi impulsul necesar. Cum conectăm România în anul centenar?”, alături de Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, evenimentul fiind organizat de CursdeGuvernare.ro, cu sprijinul Băncii Naţionale. Înaltul oficial european va primi diploma ”Meritul universitar cu medalie de aur – Virgil Madgearu” din partea Academiei de Studii Economice Bucureşti.
De asemenea, comisarul pentru politică regională va fi gazda ceremoniei de decernare a premiilor concursului ”Reporter şi Blogger European”, ediţia 2017. „Vin la București pentru a pune bazele unei cooperări strânse și fructuoase cu noul Guvern al României, atât în ceea ce priveşte folosirea la maximum a resurselor disponibile în cadrul financiar multianual 2014-2020, cât şi pentru a discuta pe marginea noului cadru financiar post-2020”, a declarat comisarul pentru politica regională Corina Creţu înaintea vizitei sale.