Arestat la o lună după ce i-a dat mamei sale cu securea în cap

0
371

Un bărbat de 35 de ani, din comuna doljeană Terpezița, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, ieri după-amiază, în baza mandatului emis pe numele său de Tribunalul Dolj, pentru tentativă de omor. În urmă cu aproximativ o lună, acesta și-a lovit mama cu securea în cap și a dispărut, fiind prins acum, în comuna Șimnicu de Sus.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj au anunțat că, miercuri, 24 ianuarie 2018, în urma unui complex de activități investigativ-operative efectuat de colectivul din cadrul Serviciului de Investigații Criminale constituit în cauză, cu sprijinul polițiștilor Secției 3 Poliție Rurală Bucovăț, Postului de Poliție Șimnicu de Sus și Brigăzii de Operațiuni Speciale Craiova, a fost depistat autorul unei infracțiuni de tentativă de omor, faptă săvârșită în ziua de 22 ianuarie 2018.

Mai exact, potrivit polițiștilor, în urma unui conflict spontan pornit pe fondul consulului de alcool, Iulian Fieraru, de 35 de ani, a lovit-o cu securea în cap pe mama sa, Mărioara Dima, de 54 de ani, la locuința comună. Femeia a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri, medicii legiști stabilind că i-a fost pusă viața în primejdie, iar bărbatul a dispărut imediat după comiterea faptei, s-a sustras de la cercetări, fiind localizat abia în cursul zilei de miercuri, și prins în comuna Șimnicu de Sus, satul Albești.

În urma continuării cercetărilor și administrării întregului probatoriu în cauză a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, raportată la infracțiunea de violență în familie. Bărbatul a fost introdus, pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 ore emisă de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dolj, iar ieri a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanța a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului.