Şi Marinică Dincă plânge. Fals!

1
811

Pe măsură ce îşi ia în serios rolul de candidat PDL la Primăria Craiova, şi viceprimarul Mărinică Dincă plânge cu lacrimi de crocodil când vine vorba de nedreptăţile la care sunt sortite adevăratele valori ale urbei.

Mărinică Dincă

Prima lacrimă a vărsat-o în plenul CLM, de joi, când a ţinut să le spună colegilor consilieri că propunerea lui pentru diplome de excelenţă erau cu totul altceva decât foşti primari comunişti: “Am propus să facem doi cetăţeni de onoare, iar unul dintre ei este Liviu Prunaru. Cine este Liviu Prunaru? Este un craiovean care, acum o săptămână, a avut câteva reprezentaţii la Filarmonică, e un om de elită, e maestru în ceea ce înseamnă prim-solist a două opere importante din Amsterdam, cântă la o vioară Stradivarius şi nu e ţară civilizată în care să nu fi luat premii şi care are un efect deosebit pentru Craiova. Este un om de 40 de ani, la picioarele căruia stă orice operă din lume. A cântat pe toate continentele, în toate capitalele lumii. Dar s-a adoptat a doua variantă pe care o ştiţi cu toţii”, a spus Dincă referindu-se la lista foştilor primari comunişti care au primit diplome de excelenţă în cadrul Zilelor Craiovei.

Copleşit, Dincă a născut o lacrimă

După ce a enumerat calităţile indiscutabile ale violonistului Liviu Prunaru, Marinică Dincă a simţit că-l invadează un plâns zguduitor şi s-a oprit: “Şi mie acum îmi vine să plâng …”, s-a scuzat cu o voce tremurătoare. Fiind, totuşi, prima lacrimă pe care a vărsat-o în direct, s-a oprit la jumătate, lăsând pentru altădată gestul de a-şi şterge, cu rapiditate şi pe nevăzute, aşa cum se obişnuieşte la bocitul în public, o lacrimă mică şi pitită în colţul ochilor. “Acest domn Prunaru concertează în această lună la Londra, la New York. I s-a încredinţat un Stradivarius şi sunt convins că cei care au fost premiaţi ştiu ce înseamnă un Stradivarius şi că niciodată nu o să-l atingă. Are un CV impresionant, mi-a trebuit zece minute să-l citesc. Nu trebuia să aştepte nici cinci secunde ca să fie făcut cetăţean de onoare al Craiovei”, a continuat cu patimă viceprimarul Marinică Dincă.

Consilierul Predescu i-a arătat batista

Poate că pledoaria lui ar fi sunat bine dacă tot discursul nu ar fi fost dat peste cap de o remarcă, la fel de mică şi nevinovată. Un meloman cunoscut, consilierul PSD, Bianca Predescu, a ţinut să-l corecteze în două privinţe pe vicele răvăşit de emoţii. Alesul local i-a atras atenţia că Liviu Prunaru, fiind un violonist, activează în domeniul simfonic, şi nicidecum în registrul operei, aşa cum greşit s-a exprimat. În altă ordine de idei, consilierul Predescu l-a atenţionat pe Dincă şi asupra faptului că nu are cum să-i aprecieze valoarea la superlativ întrucât nu prea a participat la concertele lui. “Au fost patru concerte pe care Liviu Prunaru le-a susţinut în ultima vreme la Craiova. Spre deosebire de domnul viceprimar pe care nu l-am văzut, eu am fost prezentă la toate. Am văzut-o pe Oana (n.r. – Oana Dincă, soţia viceprimarului), şi am o memorie foarte bună”. Surprins că falsează, Dincă s-a scuzat din nou: “Am fost prezent în sală, sunt cel puţin opt persoane care m-au văzut”.

Violonistul Liviu Prunaru va fi făcut cetăţean de onoare

Liviu Prunaru este născut la Craiova şi, în prezent, este concertmaestru la Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, Olanda, şi director artistic al Academiei Internaţionale de Muzică “Yehudi Menuhin” din Elveţia. El cântă cu o vioară Stradivarius de la 1694, pe care a primit-o de la orchestra cu care cântă. Numele acestui craiovean se va regăsi, totuşi, pe lista cetăţenilor de onoare ai Craiovei, şi nu pe cea a celor care au primit diplome de excelenţă, cu ocazia Zilelor Craiovei, de anul viitor. Consilierii municipali ai puterii şi ai opoziţiei au depăşit, se pare, considerentele politice şi au ajuns la o înţelegere în privinţa propunerii renumitului violonist craiovean pentru cea mai înaltă distincţie care se acordă în Bănie.

 

1 COMENTARIU

  1. Acest admirabil tanar,Liviu Prunaru,merita sa fie cetatean de onoare.M-am mirat sa-l vad si pe Dinca la concert,ca nu l-am mai vazut niciodata,dar cred ca e in campanie electorala ca era si cu Calinoiu de la finante…Poate ca se mai “cultiva”si va capata o figura mai inteligenta si va invata,poate,sa si vorbeasca…

Comments are closed.