Starea de sănătate a elevilor a intrat în vizorul autorităţilor

0
385

Starea de sănătate a elevilor a intrat şi în atenţia demnitarilor. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din cadrul Camerei Deputaţilor a cerut, în toată ţara, referinţe  despre cabinetele medicale şi stomatologice şcolare. „Macheta cu datele solicitate se va transmite, în format electronic, la adresa de e-mail informatizare@isjdolj.ro. Pentru o centralizare rapidă a datelor, trebuie inserat, la subiectul mesajului, cuvântul „cabinet”, fiind necesară şi redenumirea machetei cu numele unităţii. În cazul în care nu există cabinete de medicină şcolară ori de stomatologie, se va completa cu cifra 0, iar termenul de transmitere a datelor este 8 ianuarie 2018, ora 16.00”, a precizat prof. Puiu Oprică, inspector pentru monitorizarea programelor privind accesul la educaţie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.