A tâlhărit o femeie la o lună după ce a fost eliberat în baza Legii recursului compensatoriu

0
409

Un craiovean de 37 de ani, liberat din penitenciar în luna octombrie, în baza Legii privind recursul compensatoriu, a ajuns înapoi, în spatele gratiilor. Bărbatul a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, aseară, pentru o tâlhărie pe care a comis-o pe 15 noiembrie, seara, în Parcul Corniţoiu. Bărbatul fusese condamnat pentru fapte similare.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, pe 15 noiembrie a.c., seara, poliţiştii Secţiei 5 din Craioviţa Nouă au fost sesizaţi despre o tâlhărie comisă în aceeaşi seară, în jurul orei 19.30, în Parcul Corniţoiu. Un bărbat necunoscut a urmărit o femeie de 38 de ani, din Craiova, pe o alee întunecată din spatele unor imobile de pe bulevardul Dacia din Craiova, a doborât-o la pământ, i-a luat telefonul mobil şi a fugit. În baza exploatării informaţiilor obţinute de lucrătorii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 5 Poliţie, precum şi ca urmare a unor activităţi specifice, marţi, 12 decembrie a.c., a fost identificat, prins şi ridicat pentru cercetări principalul suspect, Florin Ştefan, de 37 de ani, din Craiova. Acesta fusese liberat din penitenciar pe 19 octombrie a.c., în baza Legii 169/2017 – privind recursul compensatoriu. „În baza probatoriului administrat, faţă de persoana în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. Bărbatul a fost reţinut, marţi seară, pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 ore, fiind introdus în arestul IPJ Dolj, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Prejudiciul cauzat, în valoare 700 lei, a fost recuperat în totalitate de poliţişti, care au restuit persoanei vătămate bunul sustras prin violenţă”, ne-a declarat inspector principal Cătălin Dochia, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Aseară, magistraţii Judecătoriei Craiova au emis pe numele craioveanului mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, acesta ajungând înapoi, în spatele gratiilor.